Codrin Ștefănescu la RFI: Unii manifestanți anti-PSD dau dovadă de o lipsă totală de educație

Codrin Stefanescu lipsa caracter PSD Dragnea.jpg

Codrin Ştefănescu, critic la adresa unor colegi din PSD (Sursa foto: psd.ro)
Codrin Ştefănescu, critic la adresa unor colegi din PSD (Sursa foto: psd.ro)

Unii susținători ai PSD de-abia au fost ținuți în frâu să nu răspundă actelor de violență din stradă, declară la RFI secretarul general al Partidului Social Democrat, Codrin Ștefănescu, după contramanifestațiile organizate recent în teritoriu de opozanți ai formațiunii.

Codrin Ștefănescu spune că ”au fost foarte multe lucruri mizerabile în această campanie, foarte multe incitări la violență, foarte multe înjurături, s-a folosit un limbaj absolut trivial câteodată, în spațiul public și la televizor sau la mitinguri. PSD întotdeauna s-a manifestat ca un partid liniștit”.

Social-democratul susține că simpatizanții PSD de-abia au fost ținuți în frâu să nu răspundă actelor de violență din stradă: ”În ultima perioadă am avut și noi probleme, pentru că avem și între cei care susțin PSD-ul o parte din electorat foarte radicală, care s-a radicalizat și mai acut după toate aceste atacuri și la marile mitinguri pe care le-am organizat și la Iași și la Galați și la Craiova de-abia i-am ținut în frâu pe ai noștri, adică a fost nevoie de multe ori de intervenția liderilor din zonă, a primarilor noștri de acolo, pentru a tempera lucrurile”.

Codrin Ștefănescu spune că la contramanifestația de la Iași ”a mai fost o secvență foarte urâtă, aceea în care un grup de tineri haștag aruncă cu bani pe niște oameni în vârstă și unii dintre aceștia se apleacă să-i ridice, pentru că oamenii aceia sunt oameni care au muncit toată viața, ei știu ce înseamnă 50 de lei, că 50 de lei înseamnă 50 de pâini (...). E tot așa, o formă de violență fizică, să vii și să necăjești niște oameni în vârstă, să-i înjuri, să-i blestemi, să arunci cu bani, adică arată o lipsă totală de educație”.

Codrin Ștefănescu, despre contramanifestațiile la adresa PSD
421

Facebook comments