Demonstrație de forță a PSD la Iași, de Ziua Europei

manifest.jpg

Image source: 
Daniela Mitrofan/Reset

40.000 de susținători și membri PSD vor sărbători Ziua Europei la Iași. Printr-un miting. O manifestare care va dura aproape cinci ore și la care și-a anunțat prezența liderul PSD, Liviu Dragnea. De cealaltă parte, adversarii partidului de guvernămînt au anunțat contramanifestații în Piața Unirii, loc despre care spun că aparține de doi ani mișcării #Rezist și care ar fi acum confiscate. Alte două organizații civice au cerut președintelui PSD, Liviu Dragnea, să renunțe la mitingul de Ziua Europei.

De Ziua Europei, pe 9 mai, în Piața Unirii vor fi, se pare două Românii. România partidului de guvernământ și România celor care protestează din ianuarie 2017. Pe 20 aprilie, la Iași, președintele PSD, Liviu Dragnea a anunțat un nou miting.  Data, 9 mai, Ziua Europei. 40.000 de susținători și participanți la miting. E cifra avansată de președintele PSD Iași , Maricel Popa atunci când a depus cererea de autorizare a manifestării: ”PSD Iași a depus o solicitare pentru a sărbători Ziua Europei.  Pentru data de 9. De la 14 la 18. Vor participa toți reprezentanții cenaclului Flacăra cu băiatul lui Adrian Păunescu, Andrei Păunescu. Vor veni formații din Republica Moldova, din toată Moldova. Trebuie să sărbătorim Ziua Europei așa cum sărbătorește toată Europa.“

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa a fost întrebat ce se va întâmpla dacă vor fi contramanifestații așa cum au fost pe 20 aprilie cînd  președintele PSD, Liviu Dragnea a participat la alegerile din PSD Iași. “La Teatrul Luceafărul au fost atunci 5.000 de reprezentanți ai PSD și o sută de reprezentanți din Iași, zona Moldovei și din București. Aduși cu autocarul. 2% este abaterea oricărui contor. Așa sunt contramanifestațiile”, a răspuns el.

Primarul Iașului: “Să nu transformăm data de 9 mai într-un nou 10 august “

O parte însemnată a societății civile a reacționat și i-a cerut primarului municipiului Iașului să nu autorizeze mitingul. Răspunsul lui Mihai Chirica:

”Am avizat toate mitingurile partidelor politice. Este dificil să intervii în interiorul unor cereri ale unor partide, mai ales că suntem în campanie. Ar fi fost abuziv să intervenim. Toți au solicitat Piața Unirii. Și PSD și PNL. Să nu transformăm însă data de 9 mai în 10 august”.

Grupurile civice au luat foc pe rețelele de socializare. Cel puțin două contramanifestații au fost anunțate. 8.000 de oameni și-au anunțat intenția să participe la protestele anti-PSD de la Iași, din 9 mai, acțiuni inițiate de organizațiile civice. 

Daniela Mitrofan, de la organizația Resert a declarat că “este răspunsul societății civile la ce încearcă să facă PSD și mai ales Liviu Dragnea. Vrea să preia simbolurile în care noi credem. Noi pe 9 mai sărbătorim Ziua Europei pe care PSD și Liviu Dragnea a tot criticat-o. E și Ziua Independenței. Nu putem accepta asta de la un astfel de partid care nu a făcut altceva decât să atace statul de drept. Arată că vrea să ne umilească!“

La rândul lor, asociațiile civice, Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Asociația Împreună pentru A8 au adresat marți 7 mai o scrisoare deschisă președintelui PSD Liviu Dragnea în care îi cer să reanalizeze cu mare atenție oportunitatea evenimentului politic de partid din ziua de 9 mai, de la Iași, de ziua Europei și Independenței României.

Dorin Dobrincu a explicat că “suntem convinși că președintelui PSD nu i-a trecut neobservată reacția de neacceptare a câtorva mii de ieșeni legată de prezența liderilor naționali ai partidului Dvs. la Iași, în urmă cu trei săptămâni. Ultimele declarații publice jignitoare ale domnului Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și liderul local al PSD, privitoare la protestatarii de atunci – cum că ar fi plătiți și aduși cu autocarele din alte localități –, au declanșat o mobilizare susținută pe rețelele de socializare. Credem că sunteți informat, domnule președinte, că există posibilitatea ca la locul evenimentului să fie prezente și câteva mii de contestatari, un fapt cât se poate de democratic“.

Între timp liderii PSD din Moldova s-au mobilizat. Bacăul promite 10.000 de oameni pentru 9 mai la Iași. Neamț citeva mii. Primarul din comuna Alexandru cel Bun, Neamț vine la Iași cu 200 de oameni. Selectați cu grijă.” Am spus că acele persoane care doresc și simpatizează PSD-ul să vină cu mare plăcere că îi așteptăm. De la spital au fost 30 și am ales vreo 15 pe care îi știu mai serioși și sunt liberi în ziua respectivă să meargă la Iași. În total, vor fi 2 autocare aproape 100 de oameni. Am ales oameni mai serioși care nu sunt bețivi, nu beau rachiu că dacă vine un reporter și îl întreabă ceva să știe să lege două vorbe. Păi ce credeți că PNL face altfel? Că la ei vin oamenii de plăcere?! Tot așa e politica, doamnă…”, a precizat Ion Rotaru.

 

Ascultă aici reportajul integral de la Iași