”Cazul Laurei Kovesi este o pată pentru președinția română a UE” ( jurnalist bulgar)

kovesi.jpg

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi
Image source: 
Facebook

Georgi Gotev este jurnalist bulgar, acreditat la Bruxelles, unde lucrează pentru publicația Euractiv. El a publicat pe blogul euelectionsromania.com o analiză comparativă a președințiilor bulgară și română. 

Jurnalistul descrie președinția bulgară ca pe un proiect personal de imagine al premierului Borisov, dar spune că acesta a înregistrat o scădere de popularitate în plan intern. Aceasta, întrucât, preocupat de temele europene, el le-a neglijat pe cele interne. 

L-am întrebat pe jurnalistul bulgar cum vede președinția română a Consiliului: 

Eu am fost foarte critic cu președinția bulgară, deoarece consider că în țara noastră libertatea presei aproape nu există. Și cred același lucru și despre președinția română. Consider o rușine faptul că nu se văd jurnaliști români la conferințele de presă de la Bruxelles și eu văd asta ca pe o cenzură din partea statului. Altfel, nu înțeleg de ce nu există interes. Cum să nu fie interes?

Tehnic vorbind, președinția română se mișcă binișor. Dar o temă mare, precum nominalizarea Laurei Kovesi ca procuror general european, aruncă o pată asupra președinției României. Este clar că în România  președintele și primul ministru sunt pe poziții diferite. Amândoi joacă un rol în președinție, ceea ce face ca lucrurile să nu fie simple deloc.

Toată lumea consideră summitul de la Sibiu ca fiind foarte important , pentru că se va vorbi despre viitorul UE și va fi un fel de testament politic al lui Juncker. Deci ar fi bine dacă acest summit s-ar petrece în condiții bune din punctul de vedere al condițiilor interne din România”, a spus jurnalistul. 

El a remarcat concentrarea Sofiei pe problematica Balcanilor de Vest. 

Bulgaria a avut succes în timpul președinției sale în sensul că prioritatea Balcanilor de Vest a fost foarte vizibilă. Sigur, rezultatul concret, acordul de la Prespa, nu s-a întâmplat în timpul președinției bulgare, dar cele mai importante convorbiri care l-au precedat au fost la Sofia.  Iar Sofia a dat și un exemplu, pentru că primul acord, înainte de cel dintre Grecia și Macedonia, a fost încheiat între Sofia și Skopje. Bulgaria ar putea să considere că tema Balcanilor de Vest a fost un succes al președinției sale. Eu scriu, bineînțeles, că totul a fost organizat astfel încât să se creeze o imagine pentru premierul Boiko Borissov, de mare om de stat. Toată propaganda oficială a pus lumină pe dumnealui.

De fapt, premierul bulgar a fost atât de absorbit de temele europene încât a abandonat complet temele interne. El pierde din popularitate, pentru că în Bulgaria totul se decide de către premierul Borrisov. Și, din păcate, instituțiile nu funcționează bine, pentru că îl așteaptă pe dumnealui să decidă. Iar rezultatul se va vedea la alegerile din mai”. 

Dialog cu Georgi Gotev, jurnalist bulgar