”Mai mulți profesori turci și-ar dori să plece, nu se simt în siguranță în Moldova” Interviu

said.jpg

Directorul adjunct al rețelei liceelor “Orizont” din R.Moldova, Said Muslu
Image source: 
RFI/Valeria Vițu

”Mai mulți profesori turci de la liceele ”Orizont” vor să părăsească R.Moldova, în câteva luni, întrucât nu se mai simt în siguranță în această țară. Lor le este frică și astăzi pentru ceea ce li s-a întâmplat colegilor”, spune într-un interviu la RFI, Said Muslu, director adjunct al rețelei liceelor “Orizont” din R.Moldova. Patru dintre cei șapte profesori turci, expulzați toamna din R.Moldova urmează să-și afle sentința până la sfârșitul lunii martie. Doi profesori au fost deja condamnați recent la 6 și, respectiv 9 ani de detenție în Turcia. 

”Huseyin Bayraktar și Sertif Ayri se află în penitenciarul din orașul Tekirdag, în apropiere de Istanbul. Într-o scrisoare primită din partea instanței turcești, se arată că cei doi colegi, condamnați recent, sunt acuzați că ar face parte dintr-o grupare teroristă. Atât. Nu scrie nimic mai mult. Nu sunt alte explicații. Sunt acuzați de terorism. Dar pentru noi este important să știm de ce se află ei acolo, pentru ce anume. Întrebări la care nu avem deocamdată un răspuns. Pedeapsa primită de Huseyin Bayraktar și Sertif Ayri este dură. De ce au primit-o?  Au lucrat aici și au fost reținuți și duși în Turcia”, spune Said Muslu.

”Nu există nici un dosar. Nu există nimic. Instanța turcească nu ne permite să vorbim nici cu avocații”

Directorul adjunct al rețelei liceelor “Orizont” din R.Moldova susține că ceilalți profesori turci, expulzați din R.Moldova, sunt în așteptarea sentinței în câteva orașe. „Un profesor se află la Izmit, alți doi într-un penitenciar din Istanbul. Un profesor se află în închisoare în orașul natal. Nu există nimic. Nu este nici un dosar. Putem vorbi doar cu rudele de aici. Instanța nu ne permite să vorbim nici cu avocații. Chiar dacă îi sunăm pe Viber sau WhatsApp, nu răspund. Trebuie să fie un număr de telefon fix din Turcia. Așa ne-au explicat”. ”Oamenii sunt puși după gratii pentru că ar fi teroriști. Cei care ajung în detenție pot fi și din Pakistan, Africa”.

”Eu nu am auzit să se întâmple ceva rău în închisoare anume cu profesorii. Dar, în general, au fost și decese, pentru că nu au putut face investigații medicale sau starea de sănătate s-a înrăutățit. În închisoare sunt și copii împreună cu mamele lor. Dar nu am auzit să se întâmple ceva cu profesorii turci, aflați acolo”, a ținut să precizeze Said Muslu.

”Ambasada Turciei a cerut cetățenilor turci să nu-și lase copiii la liceul ”Orizont”

”Avem și copii turci în liceu, fie ai angajaților liceului sau ai oamenilor de afaceri turci din R.Moldova. Înainte am avut și copii ai angajaților Ambasadei Turciei în R.Moldova, dar ambasada ne-a șantajat. Noi le spunem părinților turci să-și ia copii de la instituția noastră să nu aibă probleme. Noi i-am ajutat. Și în România au fost probleme și mai mari. Presiuni și mai mari. La noi au fost mai politicoși. Acolo foarte duri. Li s-a spus clar. Luați copii de la liceu. Au fost convocați la o ședință oamenii de afaceri turci și ambasadorul turc le-a spus să-și ia copii de la școală pentru că profesorii sunt teroriști”.

”Am auzit și noi că ceea ce s-a întâmplat la Chișinău, expulzarea profesorilor ar fi fost o răsplată oferită de președintele moldovean, dar nu vrem să credem că este adevărat”, continuă directorul adjunct al rețelei liceelor “Orizont” din R.Moldova.

„Noi lucrăm pentru oameni. Trăim cu sufletul împăcat”

De mai bine de 20 de ani, Said Muslu locuiește împreună cu familia în R.Moldova.”Copii sunt născuți aici și eu trăiesc aici cu plăcere. Am mulți prieteni. Deja pot să spun că sunt moldovean. Din suflet vă spun. Chiar dacă cineva și-ar dori să închidă această școală, ce va câștiga? Aici nu e o fabrică. Terminăm lucrul și plecăm. Niciodată nu am avut scopul să luăm banii și să plecăm în Turcia. Aici noi nu facem bani și statul asta știe. Noi ne-am propus să creăm o punte de legătură dintre Turcia și R.Moldova pentru copii care învață în liceele noastre, să fie buni. Sufletul nostru este împăcat. Noi îi alegem pe toți cei care ajung aici. Avem criterii foarte stricte atunci când alegem vreun profesor care vrea să muncească la ”Orizont”.

”Dacă cineva ne zice să plecăm de aici, noi plecăm. Dacă suntem atât de răi, cu adevărat, să ne zică cineva. De mai bine de 20 de ani de când suntem în Moldova, nu am admis nici cea mai mică încălcare. Și autoritățile știu foarte bine asta.

Noi lucrăm pentru oameni. Nu lucrăm pentru ca cineva să fie mulțumit sau să câștige cineva bani. Nici un absolvent de la noi nu a făcut ceva rău sau este legat cu terorismul, nici să nu dea Dumnezeu așa ceva. Noi totuși credem cuiva nu-i convine lucrul nostru. Sunt și răi, sunt și buni în lumea asta”, conchide la RFI, Said Muslu, directorul adjunct al rețelei liceelor “Orizont” din R.Moldova

La 6 septembrie 2018, angajați ai liceului moldo-turc „Orizont” au fost reținuți de reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, iar ulterior expulzați de pe teritoriul R.Moldova. SIS a anunțat că șapte cetățeni străini, ”suspectați de legături cu o grupare islamistă, au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”. 

Zeci de părinți, elevi, profesori au protestat în fața Parlamentului, cerând eliberarea urgentă a angajaților liceului moldo-turc. Totodată, mai mulți eurodeputați, printre care și Monica Macovei au solicitat eliberarea conducerii liceului ”Orizont”, reținută abuziv. Amnesty International Moldova a cerut autorităților centrale ”investigarea cât mai promptă și eficientă a încălcărilor comise față de angajații liceului moldo-turc.

Expulzarea profesorilor turci a avut loc înaintea vizitei lui Recep Erdogan la Chișinău. La mijlocul lunii octombrie, președintele Turciei a participat la ceremonia de inaugurare a clădirii Președinției, instituție devastată în timpul protestelor din 2009, dar restaurată din banii Turciei. Șapte milioane de euro a fost suma donației pe care a făcut-o Turcia, iar multe voci spun că expulzarea profesorilor a fost tocmai răsplata lui Dodon pentru reabilitarea instituției prezidențiale. 

În R.Moldova sunt cinci licee ”Orizont” unde muncesc  în prezent 34 de profesori turci, dar și profesori moldoveni. În 1993, primul liceu moldo-turc a fost deschis la Ceadîr-Lunga, în autonomia găgăuză. Doar în 2017, din cele 43 de medalii obţinute de către elevii R.Moldova la olimpiadele internaţionale, 33 au fost câştigate de elevii Liceului Teoretic „Orizont”. Totodată, statisticile acestui liceu arată că anul trecut, peste 65 la sută dintre absolvenţi au plecat să-şi facă studiile în străinătate, la cele mai prestigioase universităţi din lume.

Un interviu realizat de corespondentul RFI la Chișinău, Valeria Vițu