Pagina de istorie: Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza

cuza1.jpg

Alexandru Ioan Cuza, portret de Carol Szathmari
Image source: 
Mihai Oroveanu - "Modern Romania - Photographic Documents (1859-1949) via Wikimedia Commons

La 11 februarie 1866, primul domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan I Cuza, era silit să abdice. În ultimii ani de domnie, împotriva sa se coalizaseră liberalii și conservatorii, precum și o parte a armatei. Alexandru Ioan I Cuza a plecat în exil la două zile după abdicare și a murit la Heidelberg, în Germania.

Alexandru Ioan I Cuza a influențat profund istoria românilor. El s-a născut în anul1820, la Bârlad, într-o familie boierească din Moldova. A urmat cariera militară și a devenit colonel în armata moldovenească. Alexandru Ioan Cuza s-a alăturat Revoluției de la 1848. Participarea sa la mișcarea revoluționară i-a adus arestarea și apoi primul exil, decis de principele Mihai Sturdza.

A reușit să revină în țară în timpul domniei principelui Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit ministru de Război. Apoi, Alexandru Ioan Cuza a devenit pârcălab de Galați. Colonelul Alexandru Ioan Cuza a devenit unul dintre fruntașii Partidei Naționale și a promovat activ Unirea Moldovei cu Valahia. Atunci când adversarii Unirii au falsificat alegerile pentru deputații care urmau să decidă soarta Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a demisionat, iar gestul său a avut un larg ecou internațional. Alegerile au fost repetate, iar unioniștii au obținut majoritatea.

Marile Puteri au luat act de dorința de unire a românilor, însă au aprobat doar o unire parțială: cele două principate urmau să aibă doi domni diferiți, două parlamente și două guverne. Ar fi avut în comun o Comisie Centrală, care urma să armonizeze legislația, o Înaltă Curte de Justiție și Casație și o armată comună.

Însă, în 1859, Alexandru Ioan Cuza a devenit candidatul unioniștilor atât în Moldova, cât și în Valahia. A fost ales în 5 și 24 ianuarie 1859 și a impus o uniune personală a celor două principate, transformată într-o unire efectivă în 1862.

În 1859, Alexandru Ioan Cuza a jurat că va domni doar șapte ani, apoi va abdica, pentru a face loc unui principe străin, care să consolideze Unirea și să obțină independența. În cei șapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza a creat o structură unitară a statului român, a occidentalizat societatea românească și a realizat numeroase reforme, printre care cea a învățământului, cea a armatei, cea fiscală și cea agrară. A seculizarizat averile mănăstirești și a creat numeroase instituții, precum universitățile din Iași și din București.

Însă reforma agrară i-a întors pe conservatori împotriva sa. În 1864, principele Unirii a dat o lovitură de stat prin care a impus un regim autoritar, iar din această cauză și i-a îndepărtat și pe liberali. În 1865, a renunțat la cel mai valoros colaborator al său, Mihail Kogălniceanu. La începutul anului 1866, adversarii domnitorului au reușit să atragă armata de partea lor. Ei au pătruns în palatul domnesc și l-au arestat pe domnitor în camera amantei sale, Maria Obrenovic. Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit să abdice și să plece în exil la Paris, Viena și Heidelberg. După plecarea în exil, suporterii săi au obținut alegerea sa ca parlamentar. Însă Alexandru Ioan Cuza a preferat să rămâne departe de țară, pentru a nu tulbura domnia noului principe, Carol I. A murit la Heidelberg în 1873.

 

Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 11 februarie 2019