Noi măsuri de contingență în caz de Brexit fără acord
p035173000502-756116.jpg

UE se pregătește serios de un divorț fără acord în data de 29 martie și anunță acum că beneficiarii fondurilor din Regatul Unit nu vor avea de suferit dacă Londra își continuă plata obligațiilor financiare.
Aceasta s-ar întinde pâna în decembrie 2020 sau mai târziu, în așa zisa perioadă de tranziție post Brexit în cursul căreia țara își păstrează de facto obligațiile și drepturile de stat membru UE.
Studenții Erasme aflați în plină formare în UE își vor termina studiile nestingheriți. La fel, contribuțiile la fondul de pensii ale britanicilor care se află în UE vor fi protejate.
Acest al doilea set de masuri anunțate de Bruxelles este menit să-i asigure pe cetățenii britanici ca UE nu le vrea răul.
In paralel, cum Camera Comunelor a creat un haos politic și tehnic prin votul din 29 ianuarie, guvernul de la Londra a publicat un ghid pentru agricultorii britanici care se vor confrunta cu o problemă majoră post Brexit.
Subvențiile europene dispar, la fel și apelațiunile controlate, guvernul spune că poate lua asupra sa o mare parte și doar pâna în 2022, dar realitatea va fi probabil foarte diferită.
In paralel, UE este pregătită să facă multe concesii britanicilor, dar nu și guvernului britanic. Acordul de retragere care detaliază întreaga relație post Brexit cu continentul (în afara relației comerciale încă nelămurită) nu poate fi negociat din nou, așa cum ar dori Theresa May.
Diferiți actori europeni vorbind în numele UE 27, ca Michel Barnier, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker, dezmint orice posibilitate de întoarcere la masa negocierilor. Barnier a adăugat că nimeni nu este împotriva Regatului Unit și deci nu astfel trebuie văzută unitatea europeană.
Francezul Barnier are însă un accent perfectibil în limba engleză, fraza pronunțată dimineață la Bruxelles, “We are all united, never against”, a fost înțeleasă “never again”, ceea ce a iritat partea “adversă”.
Adevărata problemă pe care acest acord o pune deputaților britanici este stabilizatorul permanent (back stop) pentru evitarea unei granițe terestre între Irlanda și Irlanda de Nord.
Nu există nicio alternativă la acest stabilizator, spune UE, în van încercam sa-l ocolim și în van clasa politică britanică frânează acum – ba chiar pune în pericol - întreaga relație între Londra și restul Europei ca și pacea din Irlanda de Nord.