Dăncilă: România își dorește o președinție UE ambițioasă dar realistă

p038943-892343.jpg

Juncker Dancila dec 2018
Jean-Claude Juncker si Viorica Dancila au divergente de opinie privind respectarea statutlui de drept în România
Image source: 
European Union, 2018

La Bruxelles, Viorica Dăncilă a ales să rămână prudentă vorbind despre Președinția Româna a UE si a amintit necesitatea de a rămâne realiști. Președintele Comisiei Europene afișează însă un optimism aparent, spunând ca România va ști sa gereze “ ceea ce urmează după Brexit”.

Rolul de coordonator al României între ianuarie si iulie 2019 privind dosare complexe, cum ar fi perspectivele bugetare ale UE pentru următorii șapte ani, va fi unul extrem de dificil.

Această constatare, făcută încă de când s-a aflat că România este nevoită să preia președinția în ianuarie 2019, o obligă pe Viorica Dăncilă să vorbească despre necesitatea de a rămâne realiști.

Iar România preia președinția UE fiind totuși monitorizată prin MCV si nefiind binevenită în spațiul Schengen. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a repetat acum că își dorește rezolvarea acestor două probleme înainte de sfârșitul mandatului sau, în noiembrie 2019.

Referitor la aceasta, Juncker a recunoscut că există “divergențe de opinie” între Bruxelles si București privind respectul statului de drept. Viorica Dăncilă a subliniat că nu trebuie făcută acum o paralela între Polonia, Ungaria si România si a spus că România respectă statul de drept.

Așa cum se obișnuiește, România si-a fixat mai multe priorități pentru aceste șase luni pe care Dăncilă si Juncker le-au discutat acum,  cum ar fi coeziunea, securitatea UE, rolul UE în lume si Europa valorilor comune. 

Prudența afișată de prim ministrul român este binevenită, având în vedere că UE nu are cu adevărat încredere în capacitatea clasei politice române de a se mobiliza pentru această președinție.

Juncker a repetat acum apelul deja făcut pentru un consens politic fără de care rolul de coordonator al României este compromis. Dosarele cele mai grele sunt, între altele, plecarea Marii Britanii din UE în 29 martie 2019 si finalizarea, până în mai 2019, a  perspectivelor financiare 2021-2027.

 

 

 

93

Facebook comments