ALERTA Brexit : Acord UE- Londra privind frontiera irlandeză

methode-times-prod-web-bin-a660f13e-e58b-11e7-b046-23180179278b.jpg

Barnier acord final Brexit
Michel Barnier, negociatorul sef al UE pentru Brexit deplânge plecarea Londrei din UE
Image source: 
Europea Union

Un acord între Bruxelles si Londra a fost găsit privind frontiera irlandeză si el va fi integrat acordului de retragere a Regatului Unit din UE. Acesta face posibil un divorț civilizat între UE si Londra în 29 martie 2019 care nu va pune în pericol dreptul cetățenilor. Textul a fost publicat la Bruxelles.

Textul zis “stabil” trebuie a obținut un „acord colectiv” al guvernului britanic , dar trebuie să treacă de Camera Comunelor.

Un text “pe cât de stabil posibil” a fost prezentat de Michel Barnier si  în fine acceptat de Londra.

Proiectul de acord a fost prezentat miercuri seara de Michel Barnier presei de la Bruxelles. El prevede o perioada de tranziție până în decembrie 2020 (sau mai mult) si o cooperare de tip “uniune vamală” pentru tot Regatul Unit. 

Această soluție ar interveni dacă si numai dacă un alt acord economic pe termen lung nu este găsit până în iulie 2020. Precauția este necesară astfel încât o frontieră fizică să nu apară între Irlanda si Irlanda de Nord. 

Asta ar pune în pericol integritatea regatului, a spațiului de libera circulație Common Travel Area si ar destabiliza procesul de pace început la sfârșitul anilor 90 prin acordului din Vinerea Mare. 

Irlanda de Nord este singura provincie a Regatului Unit care se va învecina cu UE după Brexit, ceea ce face cazul său foarte special.

O primă versiune de acord privind această problemă oferea o soluție (back stop) prin păstrarea Irlandei de Nord in Uniunea vamala europeana. Ideea a fost respinsă de Partidul Democratic Unionist (DUP) , partener de coaliție al Theresei May. 

Problema Irlandei de Nord în context de Brexit este extrem de spinoasă si de rezolvarea ei depinde soarta Acordului de retragere care conține si provizii pentru cetățenii UE care trăiesc în Regatul Unit. 

Acordul din această seară pune la adăpost acordul privind cetățenii. 

Această soluție numită „stabilizator permanent” pentru Irlanda este cuprinsă într-un protocol al proiectului de acord, alături de alte două protocoale privind relația UE Gibraltar si Bazele militare suverane britanice din Cipru.