Deputații spanioli au votat pentru exhumarea resturilor pământești ale fostului general Francisco Franco

mausoleu.jpg

Rămășițele pământești ale fostului general Francisco Franco se află acum într-un mausoleu dedicat războiului civil, Valle de los Caidos, Valea Celor Căzuți.
Image source: 
Wikipedia

Parlamentul Spaniei a ratificat joi, 13 septembrie, un decret de lege care va crea cadrul legislativ pentru exhumarea resturilor pământești ale fostului dictator Francisco Franco dintr-un mausoleu dedicat războiului civil, Valea Celor Căzuți. Noua inițiativă a premierului Pedro Sanchez a fost validată de o majoritatea simplă formată din Partidul Socialist, Podemos şi partidele regionale, catalane și basce, cu 177 de voturi. Formațiunile de dreapta, Partidul Popular și Partidul Ciudadanos, deşi au criticat inițiativă considerând că nu va face decât să creeze o nouă fractură socială, s-au abținut de la vot. În aceste noi condiții, conform prevederilor noului text legislativ, corpul lui Franco ar putea fi exhumat până la sfârșitul acestui an.

Deputații spanioli au ratificat un controversat decret, emis de guvernul socialist la sfârșitul lunii august, care va permite exhumarea resturilor pământești ale fostului general Francisco Franco dintr-un mausoleu dedicat războiului civil, Valle de los Caidos, Valea Celor Căzuți. O decizie care va completa așa numita Lege a Memoriei Istorice, text legislativ votat în  timpul guvernării Zapatero, care încerca să readucă în atenția opinie publice atrocitățile războiului civil, o lege prin care socialiștii încercau, în urmă cu 11 ani, să reabiliteze persoanele care au suferit persecuții, din motive politice, convingeri ideologice sau religioase, în timpul conflagrației civile și a dictaturii generalului Francisco Franco. Inițiativă care în acel moment nu a reușit decât să refacă fractura socială care a dominat Spania în prima jumătate a secolului trecut.

Noua inițiativă a premierului Pedro Sanchez a fost validată de o majoritatea simplă formată din Partidul Socialist, Podemos şi partidele regionale, catalane și basce, cu 176 de voturi. Formațiunile de dreapta, Partidul Popular și Partidul Ciudadanos, s-au abținut de la vot, deși s-au făcut presiuni din partea familiei fostului dictator și a Fundației Francisco Franco să voteze împotrivă.

Inițial s-a încercat exhumarea fostului dictator pornind de la premisele Legii  Memoriei Istorice, care pretindea transformarea mausoleului într-un cimitir public, dar opoziția diferitelor asociații relaționate cu mișcările de dreapta, cât și cea a urmașilor generalului, au determinat guvernul socialist al lui Pedro Sanchez să sprijine această decizie cu un cadru legislativ mai clar, care să elimine orice posibilitate de a fi contestată în justiție. Valle de los Caidos este un complex monumental religios în cadrul căruia se află o biserică și a fost construit între 1940 și 1958 cu forța de muncă a deținuților politici din ordinul generalului Franco, pentru a cinsti memoria celor căzuți în Războiul Civil Spaniol. Construcția, săpată 250 de metri în stâncă, este dominată de o cruce de 150 de metri înălțime și este considerată de unii critici ca fiind o exhibiție kitsch a național-catolicismului spaniol.

La baza mausoleului au fost îngropate trupurile a 33.833 persoane neidentificate, căzute în ambele tabere, și este considerată a fi cea mai mare groapă comună rămasă în urma acestei conflagrații care s-a terminat, după cum știm, cu victoria  trupelor franchiste. În 1975, după moartea generalului, trupul acestuia a fost îngropat în cadrul complexului şi a devenit loc de pelerinaj pentru simpatizanții mișcărilor de extrema-dreaptă. De când s-a readus în atenția opiniei publice intenția de a dezgropa resturile pământești ale fostului general, vizitele la mausoleu aproape s-au dublat, ajungând în luna iulie la aproape 50.000 de persoane, iar biserica din cadrul complexului a devenit scenariul de modă pentru cununiile religioase.

Conform prevederilor acestui nou decret, corpul lui Franco ar putea fi exhumat până la sfârșitul anului, iar executivul va decide unde va fi reînhumat, în cazul în care urmașii lui, care consideră această decizie ca un act profanator, vor refuza să o facă.

Ascultă AICI corespondența din Spania
277

Facebook comments