Postura diplomatică și militară rusească nu este neapărat un semn de putere

crowley1.jpg

Stephen Crowley este profesor de științe politice la Universitatea Oberlin din statul Ohio
Image source: 
cleveland.com

Stephen Crowley, profesor de științe politice, este șeful catedrei de studii rusești și est-europene la Universitatea Oberlin din statul Ohio. El este autor de articole și editor de antologii pe teme economice, privind în special relația dintre capital și forța de muncă organizată în Rusia și Ucraina. Stephen Crowley analizează de asemenea problema fundamentală a puterii actuale: cum să reducă nemulțumirea crescândă provocată de economia stagnantă, fără a afecta stabilitatea economică și politică a Rusiei.

E o problemă agravată de sancțiunile ce nu încetează să se abată asupra Kremlin-ului.Ultimele au lovit pe 22 august, cu încă un val - care va include interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc – anunțat pentru luna noiembrie. Din 2014, aceste sanctiuni se țin lanț.  Orice acțiune controversată pe plan intern sau internațional  atrage pedepse:,  anexarea Crimeei,  acțiunile miltare din estul Ucrainei,  imixtiunea cibernetică în alegerile americane, otrăvirea în Anglia a agentului dublu Skripal.  Runda din aprilie 2018 nici nu se mai obosește cu detalii. Este generică, pentru "acțiuni malefice în jurul lumii".

Stephen Crowley:  Efectul primului val de sancțiuni a fost limitat. În 2014, lovitura mai puternică a fost căderea prețului petrolului. Ultima rundă de sancțiuni, pe de altă parte, poate avea un efect major asupra economiei rusești. Nu va provoca degringoladă sau recesiune, dar creșterea va fi, conform majorității previziunilor, încetinită: ultimele estimări o plasează la 2% anual, sub nivelul la care populația poate simți o creștere a nivelului de trai, a salariilor și asa mai departe.

Reporter: Cum ați caracteriza economia rusă astăzi, și cum a evoluat ea sub Putin?

Stephen Crowley:  Putin a venit la putere sub o stea economică norocoasă, în 1999, când declinul erei Elțîn, al anilor 1990 - oribili pentru majoritatea populației - se încheia. O vreme, după 1999, s-a înregistrat un solid reviriment economic însoțit de o creștere spectaculoasă a salariilor. A urmat criza financiară mondială din 2008, al cărei impact  a provocat o scădere temporară a popularității lui Putin, care în 2014 a devenit iar popular după ocuparea Crimeii – susținută de majoritatea rușilor.  A fost, pentru Putin, un beneficiu vremelnic. Popularitatea sa rămine la cote relativ înalte, dar a scăzut destul de mult de la maximul de 80%.  Este acum în jur de 60%.

Reporter: Privatizarea "sălbatică" a deceniului 1990 a însemnat secătuirea statului și generalizarea corupției. A depășit Rusia această faza a exceselor?  A schimbat Putin ceva, sau vechile tipare persistă?

Stephen Crowley: Privatizarea accelerată din anii 1990 a dus la apariția așa-numiților oligarhi, a căror poziție nu mai este aceeași. Pe vremea lui Elțîn – președinte în acel deceniu - se vorbea despre "capturarea statului" de către oligarhi, care acumulaseră mari averi și deveniseră mai puternici decât statul. Putin și-a impus autoritatea asupra lor, și a făcut-o, în modul cel mai dramatic, prin arestarea lui Mihail Hodorkovski. Mesajul către ceilalți oligarhi a fost clar: vă puteți păstra averile, pe care mulți le consideră furate, doar dacă nu vă amestecați în politică și înțelegeți că eu sunt stăpân, voi dependenți de mine. Altă schimbare a fost că unii oligarhi au căzut în dizgrație, au fost arestați sau au plecat din țară, alții s-au ridicat, legați de Putin sau prieteni cu el de la Sankt Petersburg sau din KGB (serviciul rus de securitate). Oligarhii rămân. Numele s-au schimbat pe alocuri, unele averi au fost naționalizate, dar structura de bază rămâne aceeași.

Reporter: Rămâne economia rusească dependentă de exportul de petrol? Au dat roade eforturile de diversificare, despre care Putin vorbește atât de des?

Stephen Crowley:  La prima întrebare răspunsul e "da", la a doua "nu".  Economia rusă rămâne în mare măsură dependentă de petrol, de gaze, de exportul altor materii prime. Nu au găsit încă o modalitate de a folosi profiturile din vânzările petro-gazeifere pentru a revitaliza industrii vechi sau găsi noi domenii în care Rusia ar putea fi competitivă pe piața mondială.

Reporter: În ce măsură poate susține această mono-economie, slăbită de sancțiuni, ambițiile globale ale lui Putin, combativitatea sa crescândă?

Stephen Crowley:  Politica externă și postura militară a Rusiei sunt într-adevăr mai combative, dar ăsta nu-i neapărat un semn de putere. Putin este, ca mulți alți ruși, îngrijorat de  expansiunea NATO-ului.  Asta a motivat, sunt convins, scurtul război al Rusiei cu Armenia, în 2008, și reacția exagerată la așa numita "revoluție a Maidan-ului" din Ucraina, în 2014. Putin și subalternii săi erau alarmați că Ucraina va adera la NATO după revoluție, flota rusească la Marea Neagră trezindu-se astfel față-n față cu navele NATO din regiune. Ăsta a fost factorul determinant în decizia de ocupare a Crimeii. Rusia lui Putin știe că nu poate concura cu Occidentul, cu UE sau cu SUA în plan economic sau militar, și caută alte forme de a se impune. În Siria, Rusia s-a prezentat cu singuru-i portavion, Kuznețov, o relicvă pufăind nori de fum.  Comparați cu Statele Unite, care posedă 10 sau 11 portavioane moderne, cu grupurile lor de susținere. Prin această prismă trebuie văzute tentativele de a influența alegeri în alte țări prin rețele de socializare sau diseminarea de știri false: este o arenă în care Kremlin-ul se simte capabil să concureze cu Occidentul.

Reporter: Care este rolul oligarhilor astăzi? Pot fi folosiți ca vectori de influență? Se vorbește în America despre relațiie de afaceri ale lui Trump cu Agalarov, Deripaska și alții. Care este relația lor cu puterea? Acționează la ordinele Kremlin-ului?  

Stephen Crowley:  N-aș spune că oligarhii acționează la ordinele Kremlin-ului, dar poziția lor, putința de a-și păstra averea, depind în unele privințe de bunăvoința puterii. Când liderul cade, îl paște exilul sau pușcăria - cum s-a întâmplat recent cu fostul lider al Armeniei răsturnat într-o revoluție - iar oligarhii riscă să-și piardă avuțiile. Corupția e atât de răspândită, încât practic oricare dintre ei poate fi pus sub acuzare. Există așadar un auto-interes mutual, ca să spun așa.

 

Ascultă AICI interviul cu Stephen Crowley