Brexit fără acord cu UE - guvernul avertizează cetățenii britanici

dominic_raab.jpg

Dominic Raab
Ministrul pentru Ieșirea din Uniunea Europeană, Dominic Raab, a lansat avertismente îngrijorătoare
Image source: 
Getty Images

Guvernul britanic a publicat o serie de posibile consecințe ale unei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană în cazul în care nu se reușește negocierea unui acord cu UE - "no deal Brexit". Scenariul este considerat alarmant de politicieni și de presa de la Londra. 

Ministrul pentru Ieșirea din Uniunea Europeană, Dominic Raab, a dat publicității o listă de 24 de documente referitoare la industrie, sănătate, finanțe și agricultură.

Principalele concluzii sunt:

  • costul tranzacțiilor prin cărți de credit între UK și UE va spori "probabil", iar supra-taxele nu vor mai fi interzise;
  • firmele care fac afaceri cu UE ar trebui să înceapă să planifice pentru introducerea unui regim vamal și vor trebui să plătească pentru programe speciale de calculator;
  • britanicii care locuiesc în alte țări ale UE ar putea pierde accesul la servicii bancare și pensii în UK dacă Uniunea nu ia măsuri speciale;
  • producătorii de alimente biologice care exportă în UE ar putea întâmpina noi piedici în activitatea lor;
  • companiile farmaceutice au fost sfătuite să mărească stocul pentru șase săptămâni pentru continuitatea aprovizonării cu medicamente;
  • UK va continua să accepte medicamente omologate în UE;
  • pachetele de valoare redusă din UE nu vor mai putea fi scutite de TVA;
  • avertisementele de sănătate pe pachetele de țigări vor trebui reproiectate deoarece UE deține drepturile de autor.

Ministrul Raab a spus că ajungerea la un acord cu UE este în continuare o "prioritatea majoră" și "rezultatul cel mai probabil", dar că "trebuie să fim gata să luăm în considerare alternativa".

El a respins însă scenarii alarmiste cum ar fi penuria de alimente sau apelul la armată pentru aprovizionarea cu alimente.

Consecințe sumbre

Guvernul britanic a anunțat zilele trecute că va garanta unilateral dreptul celor aproximativ 3,8 milioane de cetățeni UE aflați în UK de a rămâne aici, de a lucra și de a se bucura de acces la servicii de sănătate și beneficii sociale. 

Phillip Hammond avertizează că PIB va scădea cu 7,7% în cazul unui "no deal Brexit"

Ministrul finanțelor, Phillip Hammond, a reiterat după publicarea celor 24 de documente estimarea făcută de ministerul său că Produsul Intern Brut va suferi o scădere de 7,7% în cazul unui "no deal Brexit", dezvăluind divergențele majore în cabinetul Conservator condus de premierul Theresa May între adepții unui Brexit soft și cei ai unui Brexit dur. 

Opoziția Laburistă a calificat perspectiva unei ieșiri din UE fără acord drept "dezastruoasă", iar presa face analiza acestei perspective pe un ton mai degrabă sumbru.  

Negocierile UK - UE se află într-un impas, ele fiind programate să se încheie în octombrie 2018 pentru ca acordul să poată fi semnat de liderii UE și UK și apoi ratificat de parlamentul britanic și Parlamentul European. 

Marea Britanie va ieși din UE la 29 martie 2019, această dată fiind consfințită printr-o lege adoptată recent de parlamentul britanic și din punctul de vedere al UE acest termen nu poate fi prelungit decât prin acordul unanim al celorlalte 27 de state membre, așa cum prevede articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ