Juncker îi cere lui Dăncilă să-și pună ordine în casă

p037637-722621.jpg

Juncker Dancila interpret
Viorica Dancila si Jean-Claude Juncker vorbind prin intermediul unui interpret
Image source: 
European Union, 2018

Comisia Europeana îi spune României că un dialog politic normal este necesar mai ales în vederea Președinției române a UE. Jean-Claude Juncker avertizează si împotriva regreselor în lupta corupției, a doua zi după demiterea Laurei Codruța Kovesi.

O reuniune la Bruxelles între prim ministrul Viorica Dăncilă, Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans s-a soldat marți seara cu o notă oficială distribuită de serviciul de presă. Oficialii europeni nu s-au pretat de data aceasta jocului declarațiilor comune de presă.  

Astfel, Jean-Claude Juncker a încurajat-o pe Viorica Dăncilă “să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva președinției române a UE”.

Perspectiva acestei președinții, care debutează la 1 ianuarie și are sarcina coordonării dosarelor dificile ca bugetul european și Brexit, îi dă Comisiei Europene un mijloc de presiune asupra României. Nu este acesta însă un instrument care și-a dovedit eficacitatea. 

România nu trebuie să facă pași înapoi în reforma justiției si combaterea corupției, mai spune Comisia. Pericolul acestui regres este menționat la o zi după demiterea Laurei Codruța Kovesi când Bruxelles a invocat posibilitatea repunerii în chestiune a progreselor făcute. 

In fapt, toate acestea se traduc printr-o oarecare îngrijorare europeană referitoare la situația politică a tzarii, dar consecințele sunt neclare. 

Referitor la codul penal adoptat de Parlament, Comisia sugera în 4 iulie posibilitatea unei sancțiuni mai dure, dar asta doar la toamna  după ce Bruxelles va analiza textul. 

 

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan
522

Facebook comments