Migrația: un acord UE nesperat după o noapte de negocieri

macron_conte_tusk.jpg

Macron Conte
Giuseppe Conte si Emmanuel Macron, ajutati de Donald Tusk, abordeaza pragamatic migratia
Image source: 
European Union, 2018

UE se va dota atât cu platforme externe de reținere a migranților în afara teritoriului european cât și cu centre închise în Italia. Țara acceptă aceasta doar dacă responsabilitatea care-i revine este împărțită cu celelalte state.

Acordul global privind oprirea fluxului migrator, găsit de liderii UE joi noapte la Bruxelles după opt ore de negocieri, este în fine unul complex și echilibrat. 

UE va crea platforme regionale de debarcare în nordul Africii unde să fie primite vapoarele ONG-urilor care salvează migranți.  Ideea îi aparține președintelui UE Donald Tusk – dar provine inițial de la Comisia Europeana - în fine, ea ar trebui să evite crize de tip Aquarius sau Lifeline.

Dar UE se va dota si cu așa zisele « centre europene controlate », adică centre închise pe care Italia a acceptat cu mare greutate să le primească și numai dacă responsabilitatea tratării cererilor de azil va fi împărțită cu celelalte state UE. 

Aceasta este rodul unei apropieri de poziții italo-franceze. Giuseppe Conte, prim ministrul italian, a acceptat propunerea lui Emmanuel Macron – care a găsit și acest nume inventiv de « centre controlate » în loc de « centre închise » - dar numai fiindcă responsabilitatea nu-i mai revine doar Italiei.

Asta ne duce imediat la regulamentul de la Dublin. În ciuda a ceea ce se credea, el nu va fi nici diluat și nici reformat. Regulamentul în cauză stipulează, între altele , că statul membru în care un migrant a poposit este responsabil de înregistrarea sa. De acum, se va da o mănă de ajutor cu înregistrarea. 

Apoi, când un migrant este refulat, el este de fapt trimis în statul prin care a intrat în UE și de acolo mai departe. 

Cum Italia, Grecia, Spania, Malta si Cipru au făcut toate acestea singure ani de zile, ele sperau ca textul să fie modificat. Dar țări ca Belgia, Germania și Austria - care ar fi avut deci de furcă în acest caz - s-au opus și au câștigat.

La 1 iulie debutează președinția austriaca a UE care se asigură astfel nu doar că sudul Europei va trage mai departe sigur barca migrației, dar și că acești migranți vor fi din ce în ce mai puțin prezenți în vestul și nordul Europei. 

 

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan
992

Facebook comments