Politologul Andrei Țăranu: Intrăm într-o criză politică de mare magnitudine

taranu.jpg

Image source: 
Facebook / Andrei Taranu

Surse social-democrate citate de „Adevărul“ sustin că juriştii PSD, în frunte cu Florin Iordache, pregătesc o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel încât Liviu Dragnea să nu mai poată fi condamnat definitiv.

Ordonanţa de urgenţă ar urma să modifice articolul din Codul penal referitor la abuzul în serviciu, care a stat la baza condamnării lui Liviu Dragnea. Odată publicată în Monitorul Oficial – deci chiar dacă va fi în vigoare şi numai un minut -, ordonanţa de urgenţă va sili completul de cinci judecători de la Instanţa Supremă să-l achite definitiv pe Liviu Dragnea, în ciuda condamnării în primă instanţă, scrie Adevarul.

Cat de plauzibil este acest scenariu? L-am intrebat pe  politologul Andrei Țăranu:

Este un scenariu relativ plauzibil având în vedere declarațiile domnului Dragnea însuși, după ședința Comitetului Executiv care a avut loc vineri și în care a spus că 'vom merge până la capăt', în sensul în care, fie prin asumarea răspunderii guvernamentale asupra codurilor, fie prin ordonanță de urgență, va modifica Codul penal.

De fapt aici începe întreaga discuție, pentru că dacă până acum au existat doar supoziții că PSD dorește să schimbe codurile pentru anumite cazuri punctuale, acum acest lucru a fost declarat pe față, a fost spus în direct de însuși președintele PSD-ului, aflat într-o situație juridică extrem de complicată. Și evident, în aceste condiții, a pus PSD-ul într-o situație extrem de neplăcută pentru că, evident, conducerea PSD este luată captivă de către Liviu Dragnea, iar PSD-ul însuși va intra într-o situație din care nu are cum să iasă decât foarte șifonat, dacă va mai ieși… în sensul în care nimeni nu va mai putea să nege că se dau ordonanțe pentru a fi salvat un singur om.

Poate fi stopată Ordonanța?

"Înțeleg că există foarte puține căi de a fi oprită. Șigur, astăzi avem moțiunea de cenzură depusă de PNL, USR și PMP, care, theoretic, dacă ar trece ar opri o asemenea situație. Dar este foarte puțin probabil că această moțiune să treacă pentru că PNL-ul a avut grijă practic să o facă de netrecut în sensul în care a spus că va înlocui Guvernul Dăncilă cu Guvernul Orban, Guvern care n-are avea nici 20 la sută din majoritatea parlamentară.

Și atunci e foarte greu de crezut că ar putea să obțină trecerea moțiunii de cenzură.

O altă formulă ar fi evident imediata reacție la Avocatul Poporului. Dar știm că Avocatul Poporului este Victor Ciorbea, care a primit déjà o creștere la salariu și la pensie ceea ce va face ca improbabil atacul asupra ordonanței.

În aceste condiții, odată intrată în MO, ordonanța își va face automat efectele..."

 

Cele două forțe politice, una instituțională (președintele), una politică (PSD și ALDE – vom vedea dacă ALDE va continua să stea alături de PSD în acest subiect ) trebuie să se confrunte.

PSD a pierdut în acest moment foarte mult, în primul rând a pierdut inițiativa politică. Până acum avea argumente pentru a demoniza funcția președintelui, respectiv pe președintele Iohannis, serviciile secrete, toate puse sub numele de stat paralel.

Acum, prin declarația practic oficială de a nu accepta o hotărâre a Înaltei Curți de casație și Justiție, se pune în postura în care nu mai are acest argument pentru că iată, PSD-ul prin vocea liderului său suprem, nu acceptă o hotărâre a justiției.

Intrăm într-o criză, asta este foarte clar. Este o criză politică de mare magnitudine la începutul vacanței, o criză care va afecta, din nefericire, pe termen lung politica din România… o vedem deja, autarhică, lipsită complet de orice rezonanță externă și pe de altă parte o criză de încredere în partidele politice și liderii politici pentru că subiectul a devenit din nefericire singura putere care ar fi trebuit să fie complet independentă de spațiul politic și anume puterea judecătorească”.

Ascultă aici interviul integral: