Europa promite Iranului să pastreze intact acordul de la Viena

acord_viena.jpg

Image source: 
AFP

Europenii şi Iranul se angajează să salveze acordul în dosarul nuclear de la Viena. Într-o întâlnire marți la Bruxelles cu şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Zarif, statele europene s-au angajat să asigure Iranului resurse economice, cu scopul de a salva acordul în dosarul nuclear ameninţat de sancţiuni decise de Statele Unite după decizia acestora de a se retrage din acord.

”Căutăm soluţii practice care să permită Iranului să-şi continue vânzările de petrol şi de gaze naturale, să-şi continue tranzacţiile bancare, să-şi menţină legăturile aeriene şi martime, să-şi asigure credite la export şi să-şi faciliteze investiţiile”, a precizat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, care a prezidat reuniunea. ”Eu cred că este un punct de plecare bun. Nu am ajuns la capăt, abia începem procesul”, şi-a exprimat satisfacţia Zarif, la plecarea de la Bruxelles, după ce s-a întâlnit cu Mogherini şi omologii săi francez, german şi britanic, reprezentanţii celor trei ţări europene implicate în acord. ”Poporul iranian aşteaptă consecinţe economice. Noi vrem să vedem dacă partenerii noştri sunt în măsură să le asigure”, a avertizat anterior Mohammad Zarif insistând că ”timpul presează”.

Într-un scurt punct de presă, Mogherini a recunoscut însă că actualul ”context este foarte dificil” după decizia controversată a preşedintelui Donald Trump. ”Ştim că este o sarcină dificilă, dar suntem hotărâţi ca acordul să rămână în vigoare”, atât din partea europeană, cât şi din partea iraniană, a subliniat ea. Mogherini a exclus orice modificare a textului - ca răspuns la cererea americană de renegociere a unui nou acord. ”Vom vedea cum să facem astfel încât să fie prezentate garanţii Iranului, pentru ca el să beneficieze de dividende economice ale acestui acord, care fac parte integrantă din angajamentele asumate în iulie 2015”, a declarat şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves le Drian.

Europenii vor să evite cu orice preţ ca Iranul să abandoneze acordul şi să-şi relanseze programul cu scopul de a se dota cu arma nuclară. Federica Mogherini le va ”prezenta raportul” acestor întâlniri, miercuri seară, liderilor Uniunii Europene care se reunesc într-un summit la Sofia. ”Dacă Iranul îşi respectă angajamentele, UE şi le va respecta pe ale sale. Acesta ca fi mesajul” Celor 28 la Sofia, a promis preşedintele Consiliului European Donald Tusk în prezentarea pe care a făcut-o summitului. Să mai spunem și că șeful statului francez Emmanuel Macron şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat ieri la telefon şi au confrimat angajamentul ţărilor lor de a implementa acest acord.