Franța și Marea Britanie apără ”legitimitatea” atacului ”țintit” asupra unor obiective siriene
franta_siria.jpg

Patru avioane Tornado ale Forţelor Aeriene Regale, dotate cu rachete Storm Shadow, au luat parte la un atac asupra unei unităţi militare în apropiere de Homs unde s-a considerat că regimul sirian avea depozitate arme chimice, a precizat Ministerul Apărării britanic. Marea Britanie s-a alăturat Statelor Unite şi Franţei în ceea ce Theresa May a descris ca un atac "limitat şi ţintit", după ce serviciile de informaţii au indicat că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este vinovat de atacul din urmă cu o săptămână de la Douma, în care s-ar fi folosit arme chimice. May a spus că atacul cu rachete a fost conceput pentru a minimaliza riscul oricăror victime civile şi nu a fost o încercare de a răsturna guvernul sirian. "Nu este vorba de o intervenţie într-un război civil. Nu este vorba de schimbarea regimului", a precizat May într-un comunicat. În acelaşi timp, ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson, a declarat la postul de radio LBC că atacurile asupra Siriei au avut un impact semnificativ asupra a ceea ce va mai putea face în viitor regimul lui Bashar al-Assad.
Și Franța susține că operaţiunea militară este ''legitimă'', ''proporţionată'' şi ''ţintită'', după cum a subliniat ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian. "Escaladarea chimică din Siria este inacceptabilă", a adăugat Le Drian într-o declaraţie de presă la Palatul Elysée împreună cu ministrul apărării, Florence Parly. La rândul său, ministrul apărării a precizat că Franţa a participat la operaţiunea militară comună din Siria cu fregate şi avioane de vânătoare. Florence Parly a precizat de asemenea că atacurile au vizat "principalul centru de cercetare" şi "două centre de producţie" din "programul chimic clandestin" al regimului sirian."Obiectivul este simplu: să împiedicăm regimul să folosească din nou arme chimice", a spus ea.