Premierul Viorica Dăncilă îi scrie lui Junker pe tema justiţiei

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că-i va trimite o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, pentru a cere detalii şi informaţii, după ce Ministerul Justiţiei i-a confirmat că au existat mai multe cereri din partea Comisiei Europene legate de situaţia unor dosare, potrivit News.ro.

Viorica Dăncilă declară că aceste aspecte sunt "total nepotrivite şi în neconcordanţă" cu ceea ce presupune Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Premierul se referă la scrisoarea Comisiei Europene din octombrie 2012, în care se cereau informaţii despre dosare din instanţe: "În spaţiul public a apărut un document al Comisiei Europene, datat 10 octombrie 2012, în care era solicitată situaţia unor dosare aflate pe rol. Şi mai grav este faptul că în acea scrisoare erau şi nume despre care se cereau stadiul în care se află procesul şi paşii care trebuiau urmaţi, ceea ce mi se pare un lucru deosebit de grav (...). Am solicitat Ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană către Ministerul Justiţiei, dacă în perioada 2012-2018 au mai existat astfel de solicitări. Am primit în dimineaţa aceasta documente de la Ministerul Justiţiei, care confirmă ceea ce a apărut în spaţiul public şi anume că astfel de practici au mai fost făcute".

"Este foarte important pentru noi, pentru România, să lămurim aceste lucruri şi să pornim de la un moment în care putem să vorbim despre o colaborare firească", afirmă şefa Guvernului.

În spaţiul public au apărut informaţii vizând un document oficial transmis Guvernului de către Comisia Europeană în 2012, prin care se cereau informaţii privind descrierea situaţiei juridice şi stabilirea paşilor procedurali în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt. Ar fi fost vorba de dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau între alţii pe Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali şi Cătălin Voicu.