Orașe interzise, o realitate ascunsă a istoriei rasiale americane

loewen.jpg

James Loewen este profesor emerit de sociologie la Universitatea Vermont

James Loewen, profesor emerit de sociologie la Universitatea Vermont, și-a consacrat cariera academică și de intelectual public restabilirii adevărului în ce privește întunecatul trecut american de violență și discriminare rasială. A petrecut doi ani la Muzeul Smithsonian din Washington studiind modul în care manualele școlare reflectau acest adevăr. Concluziile, publicate în 1995 sub titlul explicit-provocator MINCIUNI PE CARE MI LE-A SPUS PROFESORUL MEU, demitizează și în același timp luminează zone socio-istoriografice lăsate deliberat în penumbră sau uitare. James Loewen va continua această necesară operațiune intelectuală zece ani mai târziu, cu volumul SUNDOWN TOWNS/Orașe Interzise/, subintitulat "O Fațetă Ascunsă a Rasismului American".

Este o carte care poate ajuta la înțelegerea evoluțiilor politice americane actuale. Aceste "sundown towns" titulare, orașe interzise după apusul soarelui (de unde termenul original), închise, de excluziune, cum vrem să le spunem, au fost, și în unele cazuri rămân, entități teritoriale care au practicat segregația prin metode mai mult sau mai puțin oficiale, directe, insidioase, de la ordonanță și lege la represiune, discriminare și violență mergând până la linșaj. Unele dintre aceste orase își poartă pata rasială ca pe un blazon de noblețe: Anna, în statul Illinois este un acronim pentru "Ain't No Niggers Allowed" (Interzis Negrilor). În multe cazuri, interdicția se extindea și asupra altor minorități rasiale sau etnice. Intensitatea, răspindirea și persistența acestei realități mai puțin cunoscute ajută într-adevăr la înțelegerea terenului în care a prins sămânța Trump.

James Loewen:  Un "sundown town" este o localitate care a avut, decenii de-a rândul, deliberat, o populație totalmente albă. Am crezut că voi găsi poate 10 astfel de așezări în statul Illinois,  unde m-am născut , 50 cel mult în toată țara. Nu mi-am închipuit, nimeni nu și-a închipuit, că doar în Illinois cifra este 507, două-treimi din totalul municipalităților. O proporție similară găsim în Indiana și într-un număr de state nordice. Pe ansamblu, avem mii de asemenea orașe, majoritatea în nord. Mulți cred că rasismul dur s-a manifestat cu precădere în sud. Am trăit 7-8 ani în Mississippi, unde am găsit doar 3 astfel de localități. Să reamintim: 507 în Illinois.

Reporter: Care este istoria acestui fenomen? Când au apărut aceste orașe segregate?

James Loewen:  Majoritatea între 1890 și 1940.  În timpul războiului de Secesiune (1861-1865) negrii au început să migreze peste tot. În 1890 - ne limităm la două exemple - erau în aproape toate comitatele din statul vestic Montana, și  în toate comitatele din Indiana cu o singură excepție.  Peste tot deci, și procesul era în desfășurare.  A urmat însă, în următoarea jumătate de secol, o perioadă cunoscută drept "nadirul relatților rasiale". S-a înregistrat o înrăutățire dramatică.  Universitatea Harvard de pildă i-a dat afară din dormitoare pe studenții negri, care aveau în continuare dreptul să vină la cursuri dar nu să locuiască în perimetrul instituției. În această perioadă au apărut majoritatea orașelor interzise populației de culoare.

Reporter: În ce măsură se corijează erorile trecutului? Unele municipalități, precum Goshen,  Indiana, s-au străduit să înlăture tot ce l-a făcut posibil, și-au recunoscut vinovăția, au intrat, tardiv ce-i drept, în modernitate. Care este amploarea numerică și geografică a acestei mișcări de reformă și restructurare municipală?

James Loewen:  Sunt numeroase orașele care s-au transformat. În unele cazuri, negri s-au instalat, fără a mai fi respinși de albi - de unii dintre ei, în orice caz,  scindarea populației majoritare creând astfel o breșă. Un exemplu ar fi Mt. Rainier, o suburbie a orașului unde locuiesc, Washington DC. Mt. Rainier,  astăzi negru în proporție de 50%,  nu mai este, evident,  un oraș închis. Alte urbe din aceeași categorie s-au despărțit de trecut  într-o măsură mai mică. Un caz ar fi Pekin, în statul Illinois,  oraș de vreo 35.000 de locuitori cu o lungă istorie de segregare,  și care a fost,  la un moment dat, centrul Ku-Klux-Klan-ului din acel stat. Pekin are acum o mână de familii negre,  între 5 și 10. A devenit deci  posibil  ca un negru să trăiască în Pekin. Trebuie de asemenea înțeles - și aici intervine exemplul Goshen-ului - că, după ce ai practicat excluziunea rasială rămâi cu probleme (pe care le numesc post-excludere, sau la a doua generație) chiar dacă ți-ai repudiat trecutul. Exemplul perfect, de care toată lumea a auzit,  este Ferguson, în statul Missouri, locul în care Michael Brown a fost omorât de un polițist. A urmat o răzmeriță, și relațiile rasiale rămân tensionate .  Astăzi două-treimi negru, Ferguson a fost, scurtă vreme, oraș închis. Comunitatea neagră, câtă mai era, a tot fost redusă între 1940 și 1960, prin comportamentul meschin al autorităților, care, în același timp, i-au împiedicat pe alții să intre. În 1960 mai rămăseseră 15 negri, Ferguson-ul devenind practic un "sundown town". Acum e, cum spuneam, două-treimi negru, dar până foarte recent poliția locală era covârșitor albă, ceea ce este o trăsătură comună a orașelor închise și una dintre metodele prin care segregarea se poate prelungi până-n zilele noastre.

Reporter: S-a vindecat complet America de această maladie rasială?

James Loewen:  Nu. Există în continuare orașe, comitate întregi, în care nu-i nici  urmă de negru, pentru că nu-i prudent să trăiască acolo.

Reporter: Avem, domnule profesor Loewen,  o imagine clară a modului în care aceste localități interzise negrilor, foste sau actuale, au votat la ultimele alegeri prezidențiale?

James Loewen:  E cam complicat. Da,  majoritatea orașelor de excluziune au votat pentru Trump. Dar, înainte de a ne grăbi să exclamăm, <<Aha, iată cât de rasiști sunt Trump și partizanii săi!>>,  e bine sa introducem câteva nuanțe.  Iată cazul comitatului închis Calhoun, care poartă numele notoriului general John Calhoun, exponent de frunte al sclaviei în America secolului al XIX-lea.  Calhoun, în statul Illinois, foarte rural, aproximativ 5.000 de locuitori, l-a preferat pe Obama 52 procente la 47 când acesta a candidat prima oară. Diferența la nivelul celei naționale,  dar peste media votului alb din acel an. (Albii au votat atunci,  cu o diferență mică, împotriva lui Obama, motivul pentru care acesta a câștigat fiind că a dominat în opțiunile negrilor, hispano-și asiatico-americanilor). Așadar, un comitat aproape exclusiv alb, cu un număr infim de alte minorități și nici un negru, l-a plebiscitat pe  Obama 52 la 47%. În ultimele alegeri, Trump a învins 65 la 35%.  Reiese că albii din America - poate și din altă parte, dar  din America sigur - pot fi rasiști uneori, anti sau ne-rasiști alteori. Aceiași oameni se manifestă diferit,  în funcție de tipul de retorică electorală, de modul cum se pun problemele, de spiritul momentului.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

 
Ascultă AICI interviul cu dr. James Loewen