Cum se finanţează statul cultural

matei_martin_33.jpg

Matei Martin - fotografie portret
Matei Martin
Image source: 
Dilema Veche

După îndelungi dezbateri și negocieri s-a ajuns, în sfîrșit, la un compromis. Noua Mare Coaliție e gata de guvernare. Politicile de azil și de integrare au fost teme importante în campania electorală și subiecte sensibile pe agenda negocierilor pentru formarea guvernului. În noul program de guvernare, cultura ocupă un loc privilegiat. (Capitolul „Cultură“ are cam aceeași întindere ca secțiunea intitulată „Relansarea economică“: șapte pagini.) Nu vor fi schimbări majore de direcție, dar politicile culturale par acum mai clar profilate și cu ținte precise.

Germania dispune deja de o infrastructură culturală extinsă: teatre, săli de cinema, săli de concerte și muzee există mai peste tot, chiar și în orașele mai mici. Ele sînt susținute din fonduri publice distribuite la nivel federal sau local, direct sau prin concurs. E drept, uneori costurile acestei imense rețele culturale devin o povară. Dar consensul în jurul ideii de „stat cultural“ nu s-a erodat nici măcar în anii crizei economice. Ceea ce s-a schimbat e perspectiva asupra subvenției. Mai mult decît protejarea patrimoniului ori promovarea culturii vii contează, acum, beneficiarul actului cultural. În plan intern, politicile culturale vizează în primul rînd creșterea accesului la evenimente și instituții culturale. Vor fi finanțați cu prioritate operatorii culturali din zonele slab dezvoltate; de asemenea, politicile culturale tind să se coreleze cu politicile de integrare: sînt vizate în special zonele în care au ajuns, în număr mare, refugiați.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Matei Martin în Dilema Veche aici

204

Facebook comments