2017 : un an european sub semnul incertitudinii

p035957000102-896172.jpg

Juncker si Timmermans
Jean-Claude Juncker si Frans Timmermans vorbind depre Polonia si Articolul 7
Image source: 
@European Communities

In 2017 la Bruxelles au început negocierile pentru Brexit, dar au demarat și planurile concrete pentru apărarea europeană și reforma zonei euro. Bruxelles l-a primit în exil pe fostul lider catalan Carles Puigdemont și s-a confruntat cu diverse probleme de politică internă belgiană. Iar Comisia Europeană, Intr-un demers fără precedent, a invocat articolul 7 al tratatului UE împotriva Poloniei.

 

In 19 iunie la Bruxelles au debutat negocierile cu Regatul Unit pentru Brexit. Michel Barnier –negociatorul UE -  repeta atunci , nu fără părere de rău , că in 29 martie 2019 la miezul nopții Londra va părăsi Uniunea Europeană. Sapte sesiuni de negocieri au urmat și ele au produs până acum un acord fragil pentru o primă etapă a discuțiilor: cea privind dreptul cetățenilor , relația între Irlanda de Nord si Republica Irlandei și banii pe care Londra îi mai datorează UE.

Barnier a exprimat de mai multe ori, de manieră demnă dar clară, regretul europenilor pentru această decizie britanică. Viitorul relațiilor este acum incert dar el va trebui definit până în octombrie 2018. Nu se știe ce fel de acord cu UE își doresc britanicii și nici ceea ce li se poate oferi, dar un lucru e sigur: divorțul va fi urât, costisitor, dureros și primejdios pentru ambele părți. La 1 aprilie 2019 nimeni nu va fi mai fericit decât înainte de 23 iunie 2016, dar europenii își dau curaj.

Ei vor sa creadă că plecarea Regatului Unit i-a eliberat de unele constrângeri și-și dau liber frâu imaginației în materie de apărare europeană. Mult timp discutată și uneori și încercată, aceasta construcție a apărării europene a eșuat de manieră spectaculoasă și mai întotdeauna din cauza Londrei.

De data asta, însă, europenii au o abordare inteligentă și pragmatică a dosarului. Nu se mai vorbește despre apărare colectivă si nici despre armată europeană, ci despre proiecte de operaționale și capabilități.

La drept vorbind, nu doar plecarea Londrei de la masa europeană a dus la aceasta stare de fapt; intervine aici mai ales poziția SUA care încă din iarna trecută a anunțat că nu va mai finanța ca până acum apărarea bătrânului continent.

Cooperarea structurată în domeniul apărării, cum este ea numită, a fost oficial lansată în 14 decembrie la Bruxelles. Aceasta a reținut până acum un număr de 15 proiecte mai mult sau mai puțin viabile.  Participă la această 23 din cele 28 de state membre, după cum explica cu emoție  Înaltul Reprezentant al UE, carismatica  Federica Mogherini, care remarca că in urmă cu un an proiectul era mai degrabă privit cu scepticism:

Trădată de atitudinea Londrei, dar și de neastâmpăratele state de la Visegrad, UE vrea să dea impresia că avansează. La 1 martie, Comisia Europeană a propus lansarea unei Europe cu două viteze care să impună ritmuri diferite de integrare europeană după placul și ambiția fiecăruia.

Fără surpriză, aici tarile din estul european au văzut la început o încercare a Bruxelles-ului de a le exclude de la masa principală. Ideea este însă demnă de luat în seamă, mai ales că ea a fost deja pusă în practică cu succes privind unele dosare tehnice ca divorțul european sau brevetul comunitar.

In 15 decembrie la Bruxelles, liderii UE au dezbătut pentru prima dată ideea unei reforme în profunzime a zonei euro, reformă bazată pe cele doua viteze. Esticele au renunțat la atitudinea lor de copil răsfățat și s-au alăturat discuțiilor, dar au rămas vigilente: România și altele au cerut ca acest proces să fie unul inclusiv și ca noi condiții să nu fie puse în momentul aderării lor la zona euro.

Dar iată aici un test pentru „unitatea” europenilor. Președintele UE Donald Tusk o spunea în 14 decembrie când explica cum migrația și reforma Uniunii monetare îi divizează pe europeni între nord și sud, est si vest:

Iar Bruxelles s-a confruntat anul acesta și cu criza catalană și l-a primit aici în exil neelucidat pe fostul lider catalan Carles Puigdemont. Hulită de toată opinia publică europeană, Europa de la Bruxelles a refuzat să comenteze criza catalană sau să-l întâlnească pe Puigdemont. Emoția populară creată de mediatizarea violentelor din Catalonia din 1 octombrie, ziua referendumului, a dispărut însă repede. Puigdemont, mai întâi căutat de Madrid prin mandat de arestare european și apoi abandonat în Belgia, a ajuns un simbol decăzut al unei cauze pierdute, un personaj dubios căruia presa europeană i-a întors repede spatele.

Iar UE pășește în 2018 temătoare si nesigură, văduvită de o relație tumultoasă dar benefică cu Londra, fără un guvern în Germania și în așteptarea alegerilor din Italia. Uniunea monetară, migrația și multe altele sunt dosare ce nu pot fi rezolvate din această cauză.

2018 se anunță a fi anul multor schimbări de care europenii se tem, dar nu o spun întrucât mândria lor nu le-o permite. Ei preferă să se îmbete cu apă rece și să repete un singur slogan: ne va fi mai bine fără britanici. 

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan
765

Facebook comments