Ucraina, dispusă să semneze acordul de asociere la UE

Președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, este dispus să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, spune Catherine Ashton, șeful diplomației europene. Declarația a fost făcută la întoarcerea dintr-o misiune de conciliere la Kiev.

Joi după amiază are loc o întâlnire a vice-premierului ucrainian cu comisarul european pentru politici de vecinătate, Stefan Füle.

Președintele Ianukovici ”m-a asigurat că era pregătit să semneze”, a spus Catherine Ashton, care a dat detalii și despre întâlnirea de la Bruxelles a celor doi oficiali – vor fi discutate chestiuni legate de semnarea și punerea în aplicare a acordului de asociere uniunea Europeană – Ucraina.

Recentul refuz al Kiev-ului de a semna documentul a provocat un val de proteste, sute de mii de ucrainieni manifestând de atunci în centrul capitalei.

Acuzații internaționale la adresa Rusiei

În ultimele săptămâni, europenii au acuzat Rusia că a obligat Ucraina, sub presiune economică, să renunţe la asocierea sa la Uniunea Europeană.

Și secretarul american al Apărării Chuck Hagel l-a avertizat, în cursul unei convorbiri telefonice, pe omologul său ucrainean Pavel Lebedev faţă de trimiterea armatei împotriva manifestanţilor proeuropeni care protestează faţă de regimul ucrainean.

”El a subliniat pagubele pe care le-ar putea cauza orice intervenţie a armatei pentru reprimarea manifestaţiilor şi a făcut apel la reţinere”, a subliniat un purtător de cuvânt al Pentagonului într-un comunicat.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a promis la rândul său miercuri că nu va recurge la forţă împotriva manifestanţilor, chemând opoziţia la dialog.

Opoziţia ucraineană, care menţine începând la sfârşitul lunii noiembrie o mobilizare fără precedent de la ”revoluţia portocalie” din 2004, îl acuză pe preşedintele Viktor Ianukovici că vrea ”să vândă” ţara Rusiei.

Moscova vrea Ucraina mai aproape

Rusia invită Ucraina în procesul de integrare pe care l-a iniţiat în fosta Uniune Sovietică, dar ”nu impune nimic nimănui , a declarat preşedintele Vladimir Putin în cadrul unui discurs susţinut joi.

”Noi nu impunem nimic nimănui, dar dacă prietenii noştri vor acest lucru, noi suntem pregătiţi să continuăm munca împreună” în privinţa participării Ucrainei la Uniunea Vamală, formată până în prezent din Rusia, Belarus şi Kazahstan, a declarat Putin.

El a adăugat că Ucraina şi-a manifestat, în acest an, chiar înainte de a renunţa la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dorinţa ”de a asista la toate întâlnirile troicii (Rusia, Belarus, Kazahstan) în calitate de observator”.

Putin a subliniat că Armenia şi Kârgâzstan sunt pe punctul de a se integra în Uniunea Vamală.