Moment istoric pentru Chişinău: Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE

moment_istoric_pentru_chisinau_rep_moldova_parafat_acordul_asociere_ue.jpg

Premierul moldovean, Iurie Leancă şi şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton (Foto: www.gov.md)

Republica Moldova şi Georgia au parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar până la sfârşitul anului 2014 urmează a fi şi semnat.

Trimisul special RFI la Vilnius, Valeria Viţu

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat înainte de parafare că astăzi pornește o fază nouă în relațiile Uniunii Europene cu Georgia și Republica Moldova. "Eforturile au fost răsplătite pentru a merge mai departe în călătoria noastră comună. De acum înainte, economiile și societățile noastre vor fi legate. E cel mai progresist, profund Acord semnat vreodată de Uniunea Europeană. Acordurile ar trebui semnate cât mai curând în 2014", a declarat oficialul european.

La rândul său, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a menționat că s-au format legături istorice, sunt împărtășite cultura și valorile comune. "Moldova și Georgia au răspuns pozitiv demersului Uniunii Europene, ceea ce va aduce multe beneficii. Este un proces ambițios, care va fi o provocare", a conchis el.

"Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană", a declarat după parafare premierul moldovean, Iurie Leancă. În opinia sa, "trăim un moment istoric: a fost parafat un acord ambițios și de anvergură fără precedent între Moldova şi UE. Acesta simbolizează încredere, deschidere și cooperare între țara mea și UE". Iurie Leancă a mai spus că evenimentul de vineri reprezintă un mod clar că Moldova merge spre Uniunea Europeană, că va deveni membru al UE într-un viitor previzibil.

Acordul de Asociere își propune să accelereze aprofundarea relațiilor politice și economice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În prezent, relațiile dintre UE și RM sunt reglementate de Acordul de Parteneriat și Cooperare, care a intrat în vigoare în 1998. Acesta va fi substituit de Acordul de Asociere, care va oferi un nou cadru juridic pentru cooperarea moldo-comunitară.

Negocierile privind Acordul de Asociere au început în ianuarie 2010 și au fost încheiate în iunie 2013, după 15 runde de discuții. Acordul de Asociere UE-Republica Moldova conține 1.300 de pagini. Acordul urmează a fi semnat și ratificat.

Vilnius, Valeria Viţu, despre parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE