Creditul acordat Ioanei Băsescu, investigat de Parlament

Creditul de un milion de euro contractat de fiica preşedintelui Traian Băsescu de la CEC va fi anchetat de o comisie parlamentară. Se va verifica dacă au fost respectate procedurile legale de acordare a împrumutului.

În mod normal, la comisia de anchetă ar trebui să fie chemate persoanele implicate, astfel încât ar putea ajunge în faţa parlamentarilor atât Ioana Băsescu cât şi Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

Deocamdată nu ştim cine va face parte din această comisie şi nici care vor fi  atribuţiile parlamentarilor.

Ioana Băsescu a făcut publice, vineri, documentele aferente achiziţionării celor 290 de hectare de teren în comuna Nana.

Această anchetă este o premieră în România. Cel mai bine însă era dacă verificările ar fi fost făcute de specialişti şi nu de parlamentari. Iată ce spune la RFI analistul economic Constantin Rudniţchi.