Cătălin Ivan (PSD): O nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu este exclusă, dar e greu de gândit acum

catalin_ivan_psd_o_noua_suspendare_traian_basescu_nu_exclusa_greu_gandit_acum.jpg

Preşedintele Traian Băsescu (Foto: www.presidency.ro)

PSD nu exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, dar acest demers ar fi greu de gândit în condiţiile actuale. Iată ce declară la RFI europarlamentarul social-democrat, Cătălin Ivan. El avertizează că dacă preşedintele insistă, va fi suspendat din funcţie.

În opinia lui Cătălin Ivan, o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu "nu este exclusă, dar e dificil de gândit o nouă suspendare acum, în condiţiile actuale, pentru că mai sunt două luni până la alegeri, contextul nu este unul favorabil unei noi crize politice. Dar pe de altă parte, nici nu putem să-l lăsăm pe Traian Băsescu să facă absolut ce vrea în România în lunile până i se încheie mandatul, doar pentru că nu mai are nimeni ce să-i facă".

Eurodeputatul PSD spune că "dacă Traian Băsescu ne va obliga, o vom face până la urmă, pentru că este în interesul ţării şi al românilor. Orice abuz din partea Cotroceniului nu poate să facă bine nimănui. Deci într-un final, dacă Traian Băsescu insistă, vom face şi suspendarea, că nu poate să meargă la nesfârşit cu abuzurile".

Întrebat cui ar servi o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, Cătălin Ivan a răspuns: "Nimănui, numai că ar stopa abuzurile lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte de la Cotroceni, cât mai este acolo".

Ideea unei noi suspendări a lui Traian Băsescu a fost avansată de şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că nu exclude absolut deloc ideea suspendării din funcţie a şefului statului, în condiţiile în care acesta va continua să se manifeste doar ca şef de campanie al Elenei Udrea.

Cătălin Ivan, intervievat de Cosmin Ruscior, despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu