Norica Nicolai: Populaţia va boicota referendumul dorit de Traian Băsescu

norica-nicolai-populatia-va-boicota-referendumul-dorit-traian-basescu.jpg

Norica Nicolai critică intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un nou referendum privind Parlamentul unicameral.

Demersul preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pe tema Parlamentului unicameral nu va avea nici o finalitate. Denotă o lipsă de respect faţă de populaţie, care oricum, va boicota o astfel de consultare populară. Iată ce spune la RFI vicepreşedintele executiv al PNL, Norica Nicolai.

În opinia eurodeputatului liberal, "ca de obicei, din raţiuni politice, preşedintele doreşte să se reinventeze şi doreşte să mai consulte populaţia o dată pe o temă cu privire la care populaţia s-a prezentat. Eu cred că este pe de o parte şi o lipsă de respect, pentru că mi-e foarte greu să cred că populaţia va avea o altă opţiune decât cea pe care a avut-o atunci, poate ea ar putea fi modificată de precepţia pe care o are în momentul de faţă faţă de preşedintele Traian Băsescu şi faţă de instituţia prezidenţială. Deci e un demers politic care nu are nici un fel de finalitate".

Norica Nicolai aminteşte că "în 2011, Curtea Constituţională, cu ocazia examinării proiectului de Constituţie propus de preşedinte şi de Guvernul Boc, a respins această opţiune şi a menţinut opţiunea pentru Parlament bicameral".

Vicepreşedintele executiv al PNL precizează că "şi Curtea Constituţională este ţinută de o serie de recomandări ale Comisiei de la Veneţia, care nu recomandă existenţa pragului cu privire la referendum, pentru că se presupune că s-ar anula mesajul pentru care referendumul devine o instituţie constituţională. Consultarea voinţei poporului nu trebuie să depindă de număr, de proporţia în care populaţia se prezintă la vot".

Norica Nicolai crede că "şi cu un prag de 30% şi cu un prag de 50%, populaţia va boicota un astfel de referendum".

Preşedintele Traian Băsescu invită la o dezbatere publică civilizată şi arată că discuţia despre un referendum validat de Curtea Constituţională "nu e scandal".

Premierul Victor Ponta a catalogat drept "un nou scandal" anunţul preşedintelui Traian Băsescu privind declanşarea unui nou referendum, liderul USL adăugând: "Trebuie să mai şi muncim, scandaluri am tot avut în ultimii ani".

La rândul său, liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu mai este dispus să discute toate "elucubraţiile" şi "mahalagismele" lui Traian Băsescu.

Norica Nicolai, intervievată de Cosmin Ruscior, despre referendumul dorit de preşedintele Traian Băsescu