Expert: Avem de-a face cu un nou Război Rece. Nu sunt semne că va fi scurt sau superficial (Exclusivitate RFI)

robert.jpg

Robert Legvold

Robert Legvold este profesor de ştiinţe politice şi fost director al prestigiosului institut Harriman de la Universitatea Columbia din New York. Specializat pe spaţiul post-sovietic, pe problematica statelor emergente din Europa de Est şi Asia Centrală, el este autor şi co-autor a numeroase lucrări, printre care se cuvin citate Politica rusa în secolul al XXI-lea (2007) şi, în 1999, Siguranta Rusiei şi spaţiul euro-atlantic.

Dintre cărţile profesorului Legvold să mai cităm Economia siguranţei naţionale în Belarus şi Ucraina, apărută în 2004. Începînd din 2008, el a fost, la Academia Americană de Arte şi Stiinte, director al proiectului Regîndirea politicii americane faţă de Rusia.

R.L: A fost finalizat către sfîrşitul mandatului Bush Jr., începutul preşedinţiei Obama, cu scopul de a justifică o re-orientare a politicii ruseşti a Executivului, după o perioadă cînd relaţia bilaterală se degradase serios, între 2003 şi 2008, adică de la intervenţia în Irak la războiul din Georgia. Concluziile n-au fost publicate, dar au fost diseminate la nivel legislativ şi executiv. Sugestiile concrete cuprinse în raport au servit drept bază teoretică pentru acel "reset", re-setarea, reaşezarea raporturilor bilaterale plănuită de noua administraţie. Din nefericire, asta este istorie antică. Relaţia a continuat să se deterioreze, aflîndu-se acum într-un punct mult mai delicat decît atunci cînd am demarat proiectul.

Rep: Nu ezitaţi să descrieţi acest punct, această fază drept un Nou Război Rece şi aţi devenit, în ultimele luni, unul dintre cei mai influenţi, poate cel mai influent promotor al acestui concept. Prin ce se aseamănă, prin ce diferă acest Război de vechiul?

R.L: Este convingerea mea că avem de-a face cu un nou Război Rece, şi nu am ajuns la această concluzie cu dezinvoltură, nu utilizez acest concept cu uşurinţa. Să începem cu diferenţele. Acest Război nu va fi universal, atotcuprinzător, nu va implica întregul sistem internaţional. Impulsul nu mai poate fi unul ideologic, de rivalitate între două sisteme economice fundamental diferite, cel socialist şi cel capitalist. În sfîrşit, să SPERĂM că nu se va desfăşura, precum originalul, sub ameninţarea unei Apocalipse nucleare. Cîteva elemente apropie cele două Războaie Reci. Mai întîi, faptul că am trecut de la faza ambiguităţii, a lui, "nici prieteni, dar nici chiar duşmani", la una în care părţile se definesc drept "adversari". Apoi, precum în Războiul original, fiecare parte acuză esenţa şi comportamentul celeilalte, refuzînd să conceapă măcar, să admită posibilitatea, ca problema poate să ţină de INTERACŢIUNEA părţilor. Al treilea punct comun este ce se face pentru a pedepsi faptele ruşilor în Crimeea şi a descuraja intervenţia lor militară sau chiar politica în estul Ucrainei: se rup contacte, de pildă activitatea grupurilor de lucru ale Comisiei Prezidenţiale Bi-Naţionale; se întrerupe conlucrarea în sfera explorării spaţiului sau siguranţei medicamentelor; se suspendă schimburile ştiinţifice din cadrul laboratoarelor Ministerului Energiei; se măresc iarăşi fondurile alocate posturilor de radio Europa Liberă/Libertatea. În sfîrşit, Europa est-centrală redevine scena confruntării. Atunci, epicentrul era pe Elba, unde se aflau faţă în faţă forţele NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia. Astăzi, centrul s-a mutat pe teritoriile lăsate în afara sistemului de securitate european, în ţări precum Belarus, Ucraina sau Moldova. Ne aşteptăm la o re-militarizare a acelui spaţiu confuz, ceţos, nesigur, unde Vestul european se întîlneşte cu Răsăritul.

Rep: Ce va aduce cu sine această re-militarizare? Care va fi soarta acestei zone cenuşii?

R.L: Cred că acesta este cel mai imprevizibil şi periculos aspect al perioadei pe care o traversăm. Instabilitatea este cronică în regiune, şi se poate oricînd acutiza, cum se întîmplă în Moldova în jurul chestiunii transnistriene, care este literalmente o prelungire a crizei din Ucraina. În orice moment, la orice semn de instabilitate, ca să nu mai vorbim de o criză majoră, nervozitatea poate creşte în ambele tabere, potenţialul unei confruntări între ruşi şi occidentalii reprezentaţi de NATO devenind foarte real. Aş completa că suntem departe de o rezolvare a crizei ucrainiene. Ne aflăm abia la început, nimic nu e tranşat, nici la nivel politic, nici în plan economic, al reformelor structurale profunde. Conduita ruşilor şi vest-europenilor este impevizibilă, atît de imprevizibilă încît nici ei înşişi n-o pot anticipa, pentru că e dictată de evenimente.

Rep: Mai există speranţă? Scriaţi recent că "obiectivul politic imperativ" al Washington-ului şi cancelariilor occidentale trebuie să fie dezescaladarea, scurtarea conflictului, menţinerea sa la un nivel superficial.

R.L: Speranţa există, dar nu prea sunt semne că Washington-ul, Bruxelles-ul, Berlin-ul şi Moscova sunt gata să ia măsurile necesare pentru ca acest Război Rece să fie cît mai scurt şi mai superficial cu putinţă. Tendinţa este de a da vina pe ceilalţi, nu de a căuta căi de conlucrare. Progresul nu poate interveni decît atunci cînd această atitudine, această abordare se schimbă, şi este obligatoriu ca ea să se schimbe într-un mod absolut simetric, reciproc. Nu prea văd şanse ca asta să se întîmple în viitorul apropiat, şi mă aştept deci ca această fază imprevizibilă şi periculoasă a raporturilor ruso-occidentale să dureze.
 

Robert Legvold intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor