Alegătorii britanici, alături de cei olandezi, deschid joi votarea în alegerea Parlamentului European

Electoratul este chemat să aleagă 73 de eurodeputați, iar sondajele de opinie indică posibila clasare pe primul loc a Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) care militează pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Pentru prima oară în istorie un partid care nu a câștigat niciodată un mandat de deputat în parlamentul de la Londra, are șanse să se claseze pe primul loc într-un scrutin național. Este drept că modul de desfășurare a scrutinului european – proporțional de listă în circumscripții regionale – avantajează UKIP, spre deosebire de cel pentru parlamentul de la Westminster, unde scrutinul majoritar uninominal avantajează Partidul Conservator, condus de premierul David Cameron, și Partidul Laburist, condus de David Miliband.

UKIP, condus de Nigel Farage, a dominat campania electorală monopolizând atenția presei adeseori prin gafele comise de unii dintre candidații săi și chiar afirmațiile considerate rasiste ale liderului.

Zilnic presa citează afirmații cu caracter rasist, xenofob, misogin sau homofob ale unor candidați UKIP, mai ales în alegerile locale care se desfășoară în paralel cu cele europene.

Farage este apoi întrebat despre aceste declarații și de fiecare dată spune că toate partidele își au idioții lor, dar că presa se interesează de ei numai când e vorba de UKIP.

Apoi, Farage folosește delimitarea de toate celelalte partide, afirmând că numai UKIP reprezintă cu adevărat interesul Marii Britanii, care actualmente e condusă de la Bruxelles.

Ceilalți lideri de partid critică poziția UKIP, dar au o dilemă, pentru că o bună parte a electoratului este extrem de receptivă la mesajele lui Farage, mai ales când critică politica migrației.

Mai recent, afirmațiile despre români și legătura cu infracționalitatea au stârnit mare vâlvă și acuzații de rasism în anumite ziare dar popularitatea UKIP rămâne practic intactă, cu o intenție de vot în jur de 30%, adică dublu față de scrutinul de acum cinci ani și de 10 ori mai mult decât la alegerile generale din 2010.    

În regres sunt partidele actualei coaliții de guvernare, Conservator și Liberal Democrat, dar nici Laburiștii, principalul partid de opoziție, nu stă pe roze, UKIP atrăgând voturi de la toate cele trei partide tradiționale.

Un rezultat bun al partidului condus de Farage ar avea un impact și asupra alegerilor parlamentare de anul viitor, aducând din nou în prim plan relația Marii Britanii cu UE.

Premierul Cameron a promis ca în caz de victorie în 2015 să convoace un referendum privind rămânerea în UE, după o renegociere a relației cu Uniunea.

În caz de victorie a UKIP, Partidul Conservator, care a pierdut destul electorat în favoarea lui Farage, și-ar putea  presa liderul pentru devansarea referendumului, ceea ce ar antagoniza partenerul de guvernare, Partidul Liberal Democrat – care este pro-european – și ar putea duce la prăbușirea guvernului și alegeri anticipate.

Partidul Conservator riscă să nu se claseze pe unul din primele două locuri într-un scrutin național pentru prima oară în istoria sa de 180 de ani, ceea ce ar constitui cu adevărat un cutremur politic, așa cum îi place lui Nigel Farage să spună.

385

Facebook comments