Expert: Europenii nu investesc suficient în apărare (Exclusivitate RFI)

2013_cnas_smithjulie_pt.jpg

FOTO: Julianne Smith, fostă directoare pentru politica europeană şi NATO din cadrul Ministerului Apărării de la Washington

Julianne Smith este vice-preşedintă a firmei de consultanţă strategică BEACON GLOBAL STRATEGIES specializată pe apărare, informaţii şi conflict cibernetic. Din aprilie 2012 pînă în iunie 2013, ea a fost Consilier-Adjunct pentru Securitate Naţională a vice-preşedintelui Joe Biden. 

Julianne Smith s-a specializat pe probleme europene şi transatlantice la Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din Washington, unde a ocupat o serie de funcţii de conducere şi a semnat sau co-semnat numeroase lucrări şi comunicări pe tematica relaţiei euro -americane. În primii trei ani ai administraţiei Obama, ea a funcţionat în conducerea civilă a Ministerului Apărării, ca directoare pentru politica europeană şi NATO.

J.S: M-am ocupat de chestiuni europene între 2009 şi 2012, cînd lucram la Pentagon într-un birou care gestiona relaţii cu 31 de ţări de pe Bătrînul Continent. România ocupa un loc important în acea constelaţie de preocupări. Raporturile cu omologii noştri români erau excepţionale. Am avut orientări comune în ce priveşte siguranţa naţională, şi am conlucrat strîns în ce priveşte Afganistan-ul şi într-o serie de initiaţive care au figurat pe agenda a trei summit-uri NATO consecutive. România a fost un partener de excepţie în chestiuni de apărare, spulberînd mitul conform căruia ţările noi ale pactului nord-atlantic sunt consumatoare, nu producătoare de siguranţă. România a dovedit în repetate rînduri că este o participantă activă, dornică, interesată şi capabilă să participe la misiuni NATO.

Rep: Pare o excepţie România pe care o descrieţi. Figuri importante de aici creionează o altă imagine, a unor parteneri europeni care huzuresc sub umbrela defensivă americană.

J.S: Am avut, în ultimii 20 de ani, multe momente de profundă nelinişte în privinţa cheltuielilor militare ale alianţei. Am asistat la reduceri cu două cifre procentuale, în unele ţări pînă la 20-25%. La acest nivel se taie capacităţi reale, cu impact negativ asupra alianţei. Mulţi americani au semnalat pericolele acestei tendinţe. Au făcut-o deopotrivă democraţi şi republicani, de la ultimii doi miniştri ai apărării, Leon Panetta şi Robert Gates, la oficialităţi guvernamentale şi legislative de tot rangul şi lideri de opinie de toate orientările. S-a generalizat deci o îngrijorare serioasă că europenii nu investesc suficient în apărare. În zece ani, dacă o ţinem tot aşa, putem avea o alianţă care nu mai poate să execute nici măcar o misiune de tipul celei din Libia, adică de anvergură limitată, un angajament de şase luni, nu de 10 ani, ca Afganistan-ul. Sper că drama din Ucraina va ocaziona o regîndire a priorităţilor în unele ţări care plănuiesc reduceri, sper că vor mări bugetul de apărare. Polonia este un exemplu pozitiv în acest sens, o ţară care preconizează cheltuieli militare considerabile în următorul deceniu. Acest model trebuie urmat, trebuie investit în capacităţile viitorului, procesul de modernizare a forţelor trebuie continuat şi după retragerea din Afganistan.

Rep: Ştiţi foarte bine că, din varii motive, modelul polonez e greu de urmat, şi există temerea, născută din percepţia că Occidentul n-a putut influenta evoluţiile din Ucraina, ca şi ţări din vecinătatea Rusiei care fac parte din NATO ar putea fi vulnerabile.

J.S: Dacă Rusia ar încerca să încalce integritatea teritorială a unei ţări NATO, alianţa ar fi obligată să reacţioneze imediat. A proceda altfel ar însemna practic sfîrşitul alianţei, ar însemna să-i pui la îndoială credibilitatea şi existenţa. Nu pot să cred că preşedintele Obama ar îngădui aşa ceva, nu-mi pot imagina o situaţie în care Franţa, Germania, Marea Britanie, ţările est-europene mai mari ar permite aşa ceva. E prea mult în joc, am investit prea mult în această alianţă, articolul 5 privind apărarea mutuală înseamnă prea mult şi pentru alţi aliaţi din jurul lumii cu care avem înţelegeri defensive. Mai complicată e zona cenuşie, dintre NATO şi Rusia, ţări precum Ucraina, Georgia şi Moldova. Acolo e mai greu, diferenţele înlăuntrul alianţei sunt mai profunde. Asta explică de ce n-am avut, în timpul crizei, un angajament NATO mai serios. Există, deocamdată, o preferinţă pronunţată în rîndul aliaţilor pentru unelte politice şi diplomatice.

Rep: Figuri din dreapta spectrului politic american susţin că, dacă se persistă pe linia impusa în 2008 de preşedintele Bush, de integrare a Ucrainei şi Georgiei în NATO, zona cenuşie despre care vorbeaţi ar fi mult mai redusă, iar istoria regională ar fi fost poate alta.

J.S: Nu a existat, în acel moment, un consens al celor 28 de state membre în privinţa includerii Ucrainei şi Georgiei. În America s-a manifestat, în ambele partide majore, un sprijin susţinut pentru extinderea în continuare a pactului militar. Eu însămi sunt în favoarea unui parteneriat cu Georgia, pe care aş dori-o chiar membră plină. Nu am reuşit să-i conving pe unii prieteni din Berlin sau Paris că ar fi o idee bună. Nici astăzi, în toiul crizei ucrainiene, nu există înţelegere în ce priveşte lansarea unui parteneriat cu Georgia la proxima întîlnire la vîrf din septembrie. Cred că ar fi o idee excelentă. E momentul să ne manifestăm ataşamentul faţă de o ţară ca Georgia, în special după sacrificiile făcute în Afganistan.

Rep: Interesant de văzut dacă, în septembrie, speranţa dvs. va deveni realitate. Pînă atunci, v-aş propune să revenim la tonalităţile mai întunecate ale temerilor est-central europene. Dacă privim dispoziţia forţelor convenţionale în Europa, observăm că ruşii au un avantaj terestru covîrşitor pe mai toate fronturile. În aceste condiţii, ce garanţii pot avea ţările acelei regiuni că NATO este capabilă să răspundă la o eventuală agresiune rusească, dacă decide să o facă?

J.S: NATO are experienţă, 65 de ani de planuri comune. Sunt planificatori de excepţie, în special în ce priveşte situaţiile de urgenţă. Tot timpul revizuiesc, ameliorează, aduc planurile la zi, adaptîndu-le la diverse situaţii şi eventualităţi. Pot să vă asigur că la sediul NATO se lucrează zi şi noapte, fără întrerupere, pentru a garanta că planurile au acoperire pe teren, că sunt desfăşurate toate forţele şi resursele pentru punerea lor în aplicare. Am o mare încredere în conducerea militară a organizaţiei, în capacitatea actualului comandant suprem, generalul Breedlove, a întregii ierarhii, de a reacţiona adecvat la criza ucrainiană, la orice crize care ar putea izbucni pe teritoriul NATO sau în vecinătate. Din aceste motive, consider că alianţa e în mîini foarte bune.
 

Julianne Smith intervievată de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor