Analist: Nu există consens în privinţa apartenenţei Ucrainei la NATO, va fi neutră de bună voie (Exclusivitate RFI)

kay.jpg

Sean Kay, fost consilier în Departamentul de Stat în dosarul extinderii NATO

Sean Kay este profesor de politologie internaţională şi director al Institutului Arneson de politici publice de la Universitatea Ohio Wesleyan. El a fost consilier la Ministerul de Externe în dosarul extinderii NATO, şi analist la Pentagon pe tematica relaţiilor americano-ruse şi restructurării pactului militar nord-atlantic.

Sean Kay, care în 1998 a publicat cartea cu titlul NATO şi viitorul siguranţei europene, a lucrat de asemenea în Secretariatul Internaţional Al Adunării Parlamentare NATO de la Bruxelles.


S.K. Germania a dat primul impuls extinderii, cu argumentul că, după unificare, e bine să fie prinsă în cît mai multe instituţii europene, inclusiv NATO. S-a vehiculat şi argumentul că frontiera răsăriteană a Germaniei, în principal cu Polonia, trebuie să fie în interiorul alianţei. Ruşii n-au ridicat nici o obiecţie. Lucrurile s-au complicat din cauza că în rîndul statelor est-central europene a existat o dorinţă legitimă de a reveni în Occident după Războiul Rece. Multe dintre acele ţări din fosta sferă sovietică aveau probleme şi angoase istorice în raport cu Rusia. Un fapt mai puţin cunoscut: între 1987 şi 1994 a fost în efect o înţelegere americano-rusă că NATO nu va fi extins, în semn de respect pentru o Rusie slăbită, în declin. Administraţia Clinton a trecut peste acel acord şi a demarat extinderea, dar a făcut-o într-un mod care i-a ţinut implicaţi pe ruşi. S-a investit enorm de mult timp, peste opoziţia neoconservatorilor din Washington, în ceea ce s-a numit tratatul de bază Rusia-NATO. Acel tratat, care conferea Rusiei un rol dar nu şi un veto în procesul decizional al Uniunii Europene şi NATO-ului, a fost important şi în făurirea unui consens în ce priveşte extinderea. Să nu uităm că nucleul vechi al NATO-ului nu dorea un conflict potenţial cu Rusia, şi nu era favorabil unei extinderi excesive spre Est.

Rep: În 1999, într-un climat consensual, intrau Polonia, Cehia şi Ungaria. Lucrurile au trecut apoi într-o zodie politică, extinderea masivă din 2004 producîndu-se cînd la Washington erau la cîrma republicanii şi extrema neo-conservatoare, adică partizanii confruntării cu Rusia.

S.K. Extinderea NATO a început ca o promisiune geopolitică - includerea Poloniei pentru stabilizarea regiunii dintre Germania şi Rusia, sau a României ca un avanpost în Balcani - dar a devenit un proiect mai general de reconstrucţie democratică. O paranteză: m-am pronunţat clar, cînd lucram în guvern pe această chestiune, în favoarea includerii României încă din prima rundă, pentru că aducea ceva în plus, ca poziţie geografică şi potenţial militar. În anii 2000, ideea a fost îmbrăţişată de neoconservatorii din Washington, care au militat pentru extinderea alianţei şi mai mult către est, către Georgia şi Ucraina. Divergenţe serioase atunci au intervenit, nu în prima, nu în a doua rundă. Nu a existat nici un consens în ce priveşte invitarea Georgiei şi Ucrainei la negocieri de aderare. În pofida acestui fapt, SUA au insistat, în 2008, ca să se adopte măcar o declaraţie de intenţie. S-a mers prea departe cu Ucraina şi unii critici, eu însumi printre ei, au crezut că e o decizie foarte proastă, care va afecta negativ stabilitatea şi siguranţa în Europa.

Rep: E un moment decisiv acesta, anul 2008, cînd NATO curtează Ucraina şi Georgia. Ce s-a întîmplat? A fost trădat spiritul unei relaţii, s-a depăşit o limită?

S.K. A fost, în opinia mea, o promisiune falsă, nedreaptă pentru ucrainieni, periculoasă pentru georgieni, şi generînd mari complicaţii în relaţia cu Rusia, partener strategic important al Americii. Trei lucruri s-au petrecut ca rezultat al anunţului din 2008, care a fost vîrît pe gît NATO-ului şi chiar Ucrainei, unde aderarea era vazută favorabil atunci de numai 30% dintre locuitori, mai înainte cam de 20%: la puţin timp după aceea, Rusia a invadat Georgia, Ucraina şi-a retras cererea de aderare, şi duri precum Ianukovici au cîştigat teren. Putin a folosit faţada lărgirii pentru a-şi consolida poziţia pe plan intern. E greu de spus la ce ne-a folosit acea promisiune.

Rep: Neoconservatorii, cei care au împins această politică a extinderii neţărmurite să-i spunem, susţin că ruşii nu s-ar fi atins de Crimeea, nu ar fi destabilizat estul Ucrainei, dacă Vestul şi-ar fi respectat promisiunea din 2008.

S.K. Cei care au promovat această idee atunci n-au nici un interes să-şi recunoască astăzi greşeala. Spun pe dos, că ar fi trebuit făcut mai mult, că soluţia este să facem mai mult acum. Asta ignoră, cred, realităţile fundamentale ale acestei crize, anume că, vreme de 20 de ani, le-am tot spus ruşilor că trebuie să-şi definească interesele cum vrem noi, dar nu le-am ajustat pe ale noastre în funcţie de cum îşi percep ei interesele. Putin este în întregime răspunzator de acţiunile sale ilegale în Ucraina, dar trebuie să fim conştienti de faptul că şi noi am promovat unele politici care au depăşit capacitatea noastră de a le pune în practică.

Rep: Aţi spus, în alt context, că Occidentul ar fi trebuit să fie mai sensibil la dizlocarea profundă care s-a produs în Rusia, la sentimentul de umilinţă al populaţiei şi elitelor după dezintegrarea Uniunii Sovietice, la dorinţa ruşilor de a fi respectaţi, realităţi pe care Putin ştie să le exploateze.

S.K. În timp, cu răbdare, soluţia este să le spunem ruşilor de rînd că dorinţa lor legitimă de a fi respectaţi în lume este periclitată în mod serios de acţiunile lui Putin. Dacă o ţine tot aşa în Ucraina atunci, prin suferinţa economică sau izolare politică, va avea de ales între a schimba direcţia de bună voie sau a-şi vedea autoritatea şubrezită dinlăuntru. Reacţia trebuie calibrată cu atenţie. Nimic nu stîrneşte mai mult naţionalismul ruşilor decît NATO-ul. Noi credem că extinderea este un act benign, dar în imaginaţia rusească rămîne, profund înrădăcinată, ideea că pactul militar nord-atlantic constituie un pericol. Din acest motiv, negocierile vor fi foarte delicate. Ruşii vor insista ca neutralitatea Ucrainei să fie permanentizată. SUA vor spune că Ucraina trebuie să-şi aleagă liber soarta. Nu există însă nici un consens în privinţa apartenenţei Ucrainei la NATO, deci se va ajunge probabil la o formulă prin care Ucraina va fi neutră de bună voie.
 

Sean Kay intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor