Premierul Ponta şi relaţia cu UE

ponta.jpg

Premierul Ponta şi relaţia cu UE

Premierul Victor Ponta a acordat un amplu interviu cotidianului Adevărul şi a lansat o serie de idei şi de afirmaţii cel puţin interesante legate de prezenţa României în Uniunea Europeană, de problemele actuale şi de obstacolele care trebuie trecute...

Premierul Victor Ponta nu pare să acorde prea mult credit Uniunii Europene când vine vorba de găsirea unor soluţii eficiente pentru combaterea crizei fianciare şi a recesiunii, dimpotrivă...Şeful guvernului spune în interviul acordat ziarului Adevărul însă că, în actualul context dificil, România are paradoxal un atu : stabilitatea politică la care s-a ajuns după marasmul din vara anului trecut ne-ar putea fi de folos pe viitor...Cât despre subiectul cel mai fierbinte al acestor zile, Ciprul, premierul Victor Ponta nu pare să privească prea bine soluţia propusă de Bruxelles : taxarea economiilor.

În ceea ce priveşte fondurile europene, premierul Victor Ponta a admis că acestea au fost pentru el „un coşmar” şi găseşte că vina pentru gradul slab de absorbţie o poartă două mari defecte ale românilor : fuga de răspundere, respectiv teama autorităţilor de a-şi asuma semnăturile puse pe contracte, şi frauda. Ca soluţii, premierul Victor Ponta vede câteva : una va consta în restructurarea aparatului administrativ care gestionează fondurile europene astfel încât bugetul european pe 2014-2020 să fie gestionat de un singur minister solid. Altă soluţie: eliminarea conflictelor de interese şi a abuzurilor la încheierea contractelor. În cazul conflictelor de interesele, Victor Ponta spune că va sprijini ANI să le descopere din faşă şi mai ameninţă cu desfiinţarea Consiliului pentru Soluţionarea contestaţiilor legate de achiziţiile publice şi înlocuirea lui cu o secţie specială la Tribunal.

MCV-ul

La acest capitol, Victor Ponta a fost dur şi tranşant : el a lăsat să se înţeleagă că mecanismul a fost deviat de la misiunea sa iniţială şi că nici criteriile pe care România le are de îndeplinit nu mai sunt la fel de clare cum erau înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Uşor ironic, premierul spune de altfel că nu doar că nu l-a supărat faptul că în vară preşedintele Comisiei Europene l-a pus să rezolve o listă de 11 probleme, dimpotrivă. La capitolul justiţie, combaterea corupţiei şi respectarea statului de drept Ponta spune că vrea de la Bruxelles obiective cât mai clare.

Aderarea la spaţiul Schengen

Victor Ponta spune că în vara lui 2012 se invoca marea criză politică de la Bucureşti ca pretext pentru amânarea aderării dar că acum situaţia s-a schimbat...Acum, spune Victor Ponta, adevăratele obstacole ar fi mai mult legate de problema rromilor şi de problema liberalizării pieţei muncii pentru cetăţenii români, deşi e o falsă problemă alimentată de o presă uneori ostilă şi „şovină”.

În privinţa Schengen Victor ponta mai vorbeşte şi de o „ipocrizie” occidentală câtă vreme, constată el, firmele străine prezente în România nu se plâng şi nici nu fug cum ar fi trebuit dacă într-adevăr România nu era o ţară europeană în care să se respecte statul de drept.