Mircea Diaconu: Sunt incompatibilul de serviciu al României, se trage cu tunul în mine

Mircea Diaconu spune ironic într-un interviu pentru RFI că se gândeşte să se retragă în munţi, în Deltă sau la ţară, după toate problemele cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Vicepreşedintele executiv al PNL afirmă că este "incompatibilul de serviciu al României" şi "un om în care se trage cu tunul". ACTUALIZARE: Mircea Diaconu a fost retras de pe lista PNL pentru europarlamentarele din luna mai.

Întrebat dacă-şi va retrage candidatura pentru Parlamentul European, Mircea Diaconu a răspuns că aşteaptă o contestaţie din partea ANI a candidaturii sale, pentru ca instanţa să stabilească dacă poate candida.

"De-abia aştept şi mi-am dorit să existe această contestaţie (a ANI), îmi doresc să fiu contestat, ca să se judece într-o instanţă românească, din fericire, chiar rapidă, măsura sancţionării mele. Este o aberaţie, scrie foarte limpede în lege, ANI n-a citat exact şi textul este aşa: în cazuri de incompatibilitate şi conflict de interese, persoana nu are voie să ocupe o funcţie de demnitate publică virgulă, aici n-a mai apărut nimic în comunicatul ANI, cu excepţia celor electorale. E vorba de dreptul normal, care face parte din drepturile universale ale omului, a alege şi a fi ales, dreptul la a candida. Sunt nişte drepturi cetăţeneşti, care nu pot fi ridicate printr-o sancţiune administrativă, pentru că această chestiune ANI este de tip de administrativ. Or această restrângere de drepturi cetăţeneşti se dă ca o pedeapsă complementară la alte pedepse mult mai gave, vezi Adrian Năstase", precizează vicepreşedintele executiv al PNL.

 

"N-am voie să respir în România!"

 

Mircea Diaconu spune că este "un om în care se trage cu tunul". "Păi, dacă-i nedrept, că aşa mi se pare mie şi cu legea în mână, aş vrea să se facă dreptate şi nu se poate decât aşa, prin această contestaţie şi judecare rapidă. Altfel, rămâne ca ANI şi ca toată lumea care urlă, eu n-am voie să respir în România, pentru că sunt foarte vinovat, foarte vinovat pentru că am condus Teatrul Nottara, unii zic chiar bine", declară el.

Întrebat ce-i mai rămâne de făcut în politică, după ce a pierdut mandatul de senator, pe cel de ministru şi în plus, şi-a dat demisia de la conducerea Teatrului Nottara, Mircea Diaconu a răspuns râzând: "Să plec în munţi! Îmi doresc chiar să plec în munţi, în Deltă, nu m-am lămurit. Unii pleacă din ţară, eu vreau să plec la ţară, am această obsesie (...). Oriunde aş face un pas în România, un pas, dacă ies din curte, imediat apare un comunicat ANI, o adresă trimisă acolo: Diaconu este etc. etc. (...). Sunt incompatibilul de serviciu al României, lucru care mă onorează, pentru că ştiţi cum e, dacă treci printr-un tunel de tipul ăsta şi ăsta e un tunel, nu e un parc de distracţii, vorbesc de politica românească şi nu eşti agresat, scuipat, atacat, înseamnă că ori nu contezi ori eşti de-al lor!".

Mircea Diaconu, intervievat de Cosmin Ruscior despre candidatura la PE şi problemele cu ANI