Predoiu: Robert Cazanciuc ar trebui să apere justiţia, nu să vină cu tot felul de coduri iluzorii

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, îi cere actualului titular al postului, Robert Cazanciuc, să combată mai ferm atacurile politice la adresa sistemului judiciar. Prim-vicepreşedintele PDL spune la RFI că ministrul de resort "ar trebui să ia măsuri mai energice de aplicare a Strategiei Naţionale Anticorupţie", în loc să propună un cod de conduită politică referitor la justiţie.

Cătălin Predoiu îi cere ministrului Justiţiei să apere mai energic sistemul judiciar: "Eu mă aşteptam ca până la ora asta domnul Cazanciuc, ministrul Justiţiei, în loc să ne propună tot felul de coduri mai mult sau mai puţin iluzorii, să fi intervenit ferm cu declaraţii de combatere a acelor politicieni care vorbesc de desfiinţarea DNA, cu declaraţii de combatere a acelor politicieni care propovăduiesc oprirea reformelor în justiţie, care susţin că justiţia ar fi politizată, care susţin că justiţia nu şi-ar face datoria. Trebuia de mult să facă acest lucru domnul Cazanciuc, nu e târziu nici acum".

"Chiar dacă o dezbatere e întotdeauna binevenită pe marginea limitelor pe care politicienii pot să le aibă în exprimări politice legate de justiţie, trebuie să fim conştienţi că un astfel de cod nu va avea sancţiune juridică şi va fi doar un element de orientare, cel mult, dacă se va ajunge la el", estimează fostul ministru al Justiţiei.

 

"Instrumentele există"

 

Cătălin Predoiu îi cere lui Robert Cazanciuc să aplice Strategia Naţională Anticorupţie: "Ar trebui ca domnul ministru să ia măsuri mai energice de aplicare a Strategiei Naţionale Anticorupţie, pe care a găsit-o gata făcută, aprobată de Guvern, trecută şi prin Parlament printr-o declaraţie, atunci când a venit la minister (...) şi acolo veţi găsi şi elemente care ţin de respectul politicienilor faţă de independenţa justiţiei. Cu alte cuvinte, instrumentele există, ar trebui aplicate. Acum, domnul Cazanciuc mută atenţia pe crearea unui alt instrument, care oricum nu va fi destul de energic ca să împiedice declaraţii ale politicienilor la adresa independenţei justiţiei. Energic ar trebui să iasă ministrul şi să apere justiţia ori de câte ori este atacată, chiar dacă uneori atacurile vin din Guvern (...). Domnul ministru al Justiţiei este independent, nu este membru al acestei majorităţi şi nu are obligaţii politice faţă de ea".

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi în plenul CSM că se află în cursul unei dezbateri cu societatea civilă şi cu magistraţii despre necesitatea unui cod de conduită politică referitor la justiţie.

CSM a stabilit că declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase afectează justiţia. Şeful Guvernului afirmase că fostul premier a fost condamnat politic.

 
Cătălin Predoiu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre codul de conduită politică referitor la justiţie