Gérard Depardieu, ministrul Culturii în Mordovia ?

La nici trei zile după ce a semnat decretul de naturalizare a lui Gérard Depardieu, Vladimir Putin l-a primit sâmbătă în vizită pe marele actor francez. După ce şi-a recuperat de la şeful Kremlinului noul paşaport rusesc, Depardieu a luat duminică drumul Mordoviei, regiune a Rusiei cunsocută pe vremuri pentru cumplitele sale gulaguri.

O regiune care acum îi oferă actorului francez casă, pământ şi chiar un post de ministru al culturii. Rusia, noua ţară adoptivă a lui Gérard Depardieu, este prezentată drept un paradis fiscal.  

Intr-adevăr statul rus a optat pentru o cotă unică de impozitare. Această aşa-zisă "flat tax" este de 13 la sută şi se aplicà pe ansamblul veniturilor. Impozitul în Rusia poate fi aşadar mai greu de suportat pentru anumite familii decât în Franţa, ţară în care impozitul se calculează pe tranşe de venit şi deci creşte cu cât veniturile sunt mai mari. Spre nenorocul lui Depardieu, amicul său presedinte, Vladimir Putin anunţase într-un discurs la mijlocul lui decembrie că vrea sà se inspire din modelul francez. El a cerut astfel guvernului rus să aplice un impozit pe bunurile de lux, "chiar şi pe imobile şi maşini, oricât de greu ar urma să fie acest lucru" spunea atunci Putin.

Revenind acum la cazul actorului franco-rus, a-ţi plăti impozitele într-o ţară presupune că stai efectiv în acea ţară din punct de vedere fiscal, cu alte cuvinte cel puţin 6 luni pe an. Naţionalitatea nu are nicio valoare - mai puţin la americani - şi deci, chiar şi rus fiind, Depardieu nu devine automat şi rezident fiscal rus. Pentru moment, actorul nu are în străinătate decât o casă în Belgia. Dacă se mută efectiv şase luni plus o zi acolo, el va plăti impozite - doar pe salariu, nu şi pe avere - în Belgia şi nu în Rusia.

Cu alte cuvinte, câtă vreme nu va trăi în Rusia sau în Belgia actorul tot în Franţa îşi va plăti impozitele pe venit . Taxele pe proprietăţi reprezintă un capitol separat.

Rusia poate apărea într-adevăr un paradis fiscal pentru cei care au o avere considerabilă cum e Depardieu. Rata de impozitare este acolo unică şi de doar 30 la sută în timp ce în Franţa ea poate atinge 60 de procente. Asta însă în condiţiile în care acest patrimoniu este domiciliat în Rusia. Rămâne de văzut dacă actorul ruso-francez îşi va muta acolo averile mobiliare cunoscut fiind dreptul proprietăţii din Rusia, destul de şubred dacă privim fuga de capital din ţara lui Putin. O ţară în care exproprierea arbitrară e monedă curentă în cazul în care un antreprenor se pune rău cu vreun baron local.

Gérard Depardieu nu este doar un actor de teatru şi cinema, el este şi în fruntea unei multinaţionale. Aşa că averea sa este impresionantă.

Depardieu-"patronul" are în subordine cel puţin 80 de angajaţi numai în Franţa. Dacă Depardieu a renunţat la investiţiile petroliere din largul coastelor cubaneze, viile achiziţionate în Europa de Est, America de Sud şi Magreb le-a păstrat. Şi în Hexagon actorul face vin dar în primul rând are o societate de producţie care, după cum îi spune numele, produce filme dar şi închiriază materiale pentru filmări. Depardieu face şi multe spoturi publicitare.

În Franţa pentru pastele Barilla, în Rusia pentru o agenţie de turism şi o marcă locală de ketchup. Cel mai modest contract al actorului se ridică la zeci de mii de euro. Dealtfel toate deplasările lui Depardieu în Rusia - recente sau mai vechi - culturale sau oficiale, se negociază la preţuri extrem de mari.

În Asia centrală, acelaşi Depardieu îşi vinde imaginea unei companii aeriene armene şi unei bănci a oligarhilor din Kazahstan. În Uzbekistan, actorul, transformat în cântăreţ, a participat la un clip alături de fiica dictatorului Karimov, totul probabil contra unor sume frumuşele. Să revenim însă în Franţa, mai exact la Paris unde actorul are nu mai puţin de trei restaurante, o pescărie şi un magazin cu produse alimentare japoneze. Lui Depardieu îi place, se ştie, să mănânce şi să bea bine, dar şi să investească în imobile.

În centrul Franţei el posedă un castel iar în periferia Parisului un bloc. În capitală, Gérard Depardieu are un superb hotel într-una dintre cele mai scumpe zone iar în Normandia este în construcţie o vilă grandioasă. La tot acest capital imobiliar să nu uităm să adăugăm  ultima sa achiziţie, casă din Belgia, pe care n-a plătit "decât" 800 de mii de euro. Ca să-şi umple pereţii acestor case, actorul a investit mult în opere de artă devenind astfel un colecţionar recunoscut. În sfârşit, Gérard Depardieu este şi proprietarul celui mai mare magazin de motociclete Yamaha din Europa, peste trei mii de metri pătraţi.