(VIDEO) Eurovision 2015: Suedia, marea câştigătoare. Voltaj, locul 15

video_eurovision_2015_suedia_marea_castigatoare_voltaj_locul_15.jpg

Câştigătorul Eurovision 2015, concurentul Suediei, Måns Zelmerlöw (Foto: Reuters/Heinz-Peter Bader)
Câştigătorul Eurovision 2015, concurentul Suediei, Måns Zelmerlöw (Foto: Reuters/Heinz-Peter Bader)

Concursul Eurovision 2015 a fost câştigat de Suedia. Måns Zelmerlöw a obţinut 365 de puncte, cu piesa "Heroes". El a fost urmat pe podium de Rusia şi Italia. România s-a clasat pe locul 15.

Ediţia cu numărul 60 a concursului Eurovision 2015 s-a încheiat cu victoria Suediei, prin Måns Zelmerlöw, cu piesa "Heroes", cu un total de 365 de puncte.

Următoarele locuri au fost ocupate de Rusia, reprezentată de Polina Gagarina, cu piesa "A Million Voices" (303 puncte) şi Italia, pentru care au concurat cei trei tenori de la Il Volo, cu melodia "Grande amore" (292 de puncte).

Trupa Voltaj a obţinut poziţia a 15-a, cu un total de 35 de puncte. România a primit voturi din partea Moldovei (12 puncte), Spaniei (5 puncte), Belgiei (5 puncte), Israelului (5 puncte), Portugaliei (4 puncte), Danemarcei (2 puncte), Ciprului (1 punct), respectiv Ungariei (1 punct).

"Este o onoare pentru noi că am reprezentat România la Eurovision. Prezenţa în Finală a fost o experienţă unică, iar mesajul campaniei noastre a fost transmis de pe scena celui mai mare concurs muzical european. Sigur, mereu este loc de mai bine, dar locul 15 din 40 de ţări participante, cu piese puternice şi show-uri spectaculoase, este unul cu care ne putem întoarce acasă optimişti", a declarat Călin Goia, citat într-un comunicat al Televiziunii Române.