Cincizeci de ani de la moartea lui Jim Morrison: „Poezia ca provocare”

jim_morisson.png

Jim Morrison pe scenă, în 1970
Image source: 
© Michael Ochs Archives/Getty Images via rfi.fr

S-au împlinit de curând cincizeci de ani de la moartea lui Jim Morrison. Pe 3 iulie 1971, liderul incotestabil al formației rock americane The Doors a murit într-un mic apartament din Paris, corpul neînsuflețit fiind găsit a doua zi dis de dimineață de iubita sa, Pamela Courson, în cada din baie. A fost îngropat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru toți rockerii din lume.

Împreună cu filozoful și scriitorul, Jean-Marie Rous, autorul cărții „Jim Morrison, le lézard” (Jim Morrison, șopârla), câștigătoare a premiului Renaudot, facem astăzi o călătorie în trecut pentru a-l cunoaște mai bine pe artist.

RFI: Unde se află Jim Morrison în prezent? Mai degrabă din punct de vedere metafizic decât din punct de vedere geografic...

Jean-Marie-Rous: Jim Morrison este mort, nu există nicio îndoială în această privință. Cei care pretind că el încă trăiește, nu sunt serioși. Spiritul lui Jim Morrison însă este încă foarte prezent printre noi. O mulțime de oameni merg la mormântul lui și sunt lansate în continuare discuri cu muzică inspirată de el în toată lumea.

Deși acestea nu se ridică la înălțimea artistului, formațiile actuale sunt influențate puternic de solistul vocal al The Doors. În lumea muzicii rock, mulți fac referire la el, dar nu reușesc să înțeleagă de ce Jim Morrison a fost atât de important pentru o generație întreagă. În prezent, deși nu mai sunt anii 1960, figura lui este omniprezentă, este ca un orizont intangibil - pe culmile pe care a ajuns el, nimeni nu va ajunge. Omniprezența sa actuală se datorează universalității personajului Jim Morrison.

Pentru majoritatea oamenilor, Jim Morrison este un cântăreț, în timp ce el însuși se definea ca fiind poet...

Formațiile vorbesc doar despre muzică. Jim Morrison, împreună cu grupul The Doors vorbeau despre poezie. Nu întâlnim des poeți în lumea rockului. Solistul formației The Doors s-a străduit să-i facă pe oameni să accepte că rockul se potrivește cu poezia.

Bob Dylan a așteptat aproape cincizeci de ani pentru a primi premiul Nobel pentru literatură...La vremea lui, nu era văzut ca un poet, pentru că, până la urmă, nu vedem lumea rockului ca un loc al poeziei, de la Elvis până la Beatles... The Doors însă au compus muzică care te poate ghida direct către lectura poetică sau filosofică...

Influența lui Jim Morrison este îndreptată într-un fel către public. The Rolling Stones, oricât de talentați ar fi, nu au puterea intelectuală a muzicii formației The Doors. The Doors nu înseamnă doar Jim Morrison, ci trei muzicieni excelenți, la care se adaugă spontaneitatea poeziei lui Morrison.

Un poet care a cultivat un excepțional sentiment al provocării

Dacă rămânem la ideea că The Doors era o formație de muzică rock, ceea ce și erau atunci când performau împreună, Jim Morrison, în pielea personajului public, a întruchipat un amestec de poezie și provocare, deoarece poezia justifică provocarea, o sinceritate brută. Era într-o continuă căutare de direcții poetice, când găsea una, căuta alta.

Renunțând la folk pentru rock, Dylan a introdus și el ideea de „provocare”, dar rămânând în sfera muzicală. Morrison era atras în permanență de provocare, pentru el acesta era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru că nu îi era frică de necunoscut. Dacă privim această idee din perspectiva lui Rimbaud, este vorba despre dorința de a-ți transforma sufletul în ceva ”monstruos”...

Prin ce se distingea Jim Morrison de alți artiști din vremea sa?

Ca artist, Jim Morrison avea toate calitățile să seducă, frumusețe și grație. La care se adaugă erotismul, revolta și, mai presus de toate, sensul, adică poezia sa. Aceasta este caracteristica ce îl distinge de toate figurile rock din trecut, pentru că el este punctul culminant al rockului.

De atunci „Rock is dead”, scrisese Morrison, parafrazându-l pe Nietzsche: ”Dumnezeu a murit”. Poezia lui Jim Morrison integrează într-un mod brut, artificial, elementele spectaculoase ale realității care îl înconjoară. Neconcordanța dintre descrierea obiectivă și atmosfera interioară creează un stil scânteietor, melancolic, care a fost pus în valoare excepțional de orga lui Ray Manzarek și chitara lui Robby Krieger.

Care era starea sufletească a lui Jim Morrison cât timp s-a aflat la Paris, înainte de a muri acolo, la vârsta de 27 de ani?

Jim Morrison regreta că a părăsit trupa, pe care intenționa să o regăsească. Și-a dat seama că nu făcea mare lucru și că nu mai era la fel de inspirat pentru poeziile sale ca înainte. Credea că va găsi la Paris un refugiu, dar nu l-a găsit.

Paradoxal însă, el nu putea să rămână în Los Angeles, orașul pe care îl iubea și căruia i-a adus un omagiu în ultimul album al trupei, LA Woman, oraș care l-a respins din cauza problemelor sale de natură juridică după celebrul concert de la Miami din 1969, când a fost acuzat că și-a arătat organele genitale în fața publicului.

La Paris, când și-a dat seama că Parisul lui Balzac, Baudelaire nu mai exista, și-a prevăzut cumva sfârșitul... În 1971, pentru el Parisul era doar un oraș crud. Și, după cum știm, procesul de la Miami a fost unul tumultuos, fiindcă s-au depus mai multe mărturii false. Abia în 2010, la patruzeci de ani de la moartea sa, statul Florida l-a grațiat pe Jim Morrison și l-a declarat nevinovat în urma procesului din 1970...

 

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul rfi.fr

Editor: Șerban Georgescu