Van Morrison și Eric Clapton lansează un single anti-carantină

morrison_clapton.jpg

Van Morrison (stânga) și Eric Clapton
Van Morrison (stânga) și Eric Clapton scot un single anti-carantină pe 4 decembrie
Image source: 
AP

Faimoșii muzicieni pop Van Morrison și Eric Clapton vor lansa o melodie anti-carantină săptămâna viitoare. Morrison a fost activ de la începutul pandemiei Coronavirus împotriva măsurilor restrictive care i-au afectat pe muzicieni. 

Van Morrison a anunțat lansarea în colaborare cu Eric Clapton, a melodiei "Stand and Deliver” (Fă-ți datoria) pe 4 decembrie și va sprijini campania Save live music a lui Morrison, relatează revista Rolling Stone. Piesa este scrisă de Morrison și interpretată de Clapton.

"Stand and Deliver” urmează altor trei melodii lansate anterior, scrise de Morrison împotriva carantinei mondiale de prevenire a răspândirii Covid-19. Cu "Born to Be Free”, "As I Walked Out” și "No More Lockdown”, cântărețul nord-irlandez a acuzat guvernul britanic că "ne-a luat libertatea”.

Trio-ul său de melodii a atras critici, inclusiv din partea ministrului sănătății din Irlanda de Nord, Robin Swann, care a calificat melodiile drept "periculoase”.

"Nu știu de unde își găsește datele. Cunosc sentimentele în această privință”, a declarat Swann la BBC, "dar voi spune că un astfel de mesaj este periculos ”.

După cum a relatat Rolling Stone, Morrison și-a exprimat nemulțumirile de zeci de ani prin cântec, dar "de data aceasta, metoda preferată a lui Morrison de protest ar putea provoca și rău altora”.

Potrivit revistei Variety, încasările din "Stand and Deliver” vor fi vărsate în fondul de ajutoare înființat de Morrison "Lockdown Financial Hardship Fund", care susține muzicienii care au suferit dificultăți financiare în timpul pandemiei globale.

"Suntem mulți dintre noi care îl susțin pe Van și pe eforturile sale de a salva muzica live; el este o inspirație”, a declarat Clapton la Variety.

"Trebuie să ne ridicăm și să luăm atitudine pentru că trebuie să găsim o cale de ieșire din această mizerie. Alternativa nici nu merită luată în considerare. Este posibil ca muzica live să nu-și revină niciodată ” a mai spus Clapton

"Înregistrarea lui Eric este fantastică și va rezona în mod clar cu mulți care împărtășesc frustrările noastre”, a spus Morrison într-un comunicat difuzat de Save Live Music.