Avertizare METEO: Ploi abundente şi vânt puternic până miercuri seară

Meteorologii spun că la munte este posibil chiar să ningă.

Vremea se strică începând de marţi. Meteorologii au emis un cod galben de ploi, vânt şi ninsori la munte începând de marţi dimineaţă la ora 9. Avertizarea meteo este valabilă până miercuri seară la ora 21:00.

În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20...30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.

La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

În sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice din timpul zilei vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.