Vremea de Crăciun: "La Londra au înflorit narcisele; lucrurile arată clar o anomalie"

Temperaturile ar fi trebuit să fie în această perioadă cu 10-15 grade mai mici decât cele înregistrate în prezent. O spune la RFI climatologul Roxana Bojariu, care precizează că staţiunile de schi au de suferit în toată Europa.

Cum se explică temperaturile de 12, 15 şi chiar 17 grade din aceste zile? "Pe un fond de presiune ridicată şi având în vedere vortexul polar foarte puternic care ţine aerul foarte rece deasupra Polului Nord, astfel încât incursiuni de aer rece, pătrunderi de aer rece spre Europa nu au fost posibile, avem această vreme", explică Roxana Bojariu.

Climatologul spune că "din păcate, staţiunile de schi au de suferit în toată Europa, la Londra de exemplu au înflorit narcisele, în Africa de Nord iarăşi sunt temperaturi mult mai ridicate, la fel ca pe coasta Americii de Nord. Pe lângă El Nino, care vine să se adauge cu sursa suplimentară de căldură, vorbim însă şi de efecte ale schimbării climei pe care le vedem în schimbarea tiparului circulaţiilor de vreme".

Ce temperaturi ar fi trebuit să se înregistreze în mod normal de Crăciun? "Temperaturi cu între cinci şi zece, poate 15 grade în unele părţi mai coborâte decât ce vedem acum în mare parte din Europa. De exemplu, la Bucureşti ar fi fost normal să avem temperaturi între minus două grade şi două grade. Lucrurile arată clar o anomalie", conchide climatologul.

Roxana Bojariu, despre anomaliile vremii, în perioada Crăciunului