Proteste în ţară faţă de proiectul de la Roşia Montană

cluj-napoca.jpg

Proteste la Cluj-Napoca faţă de proiectul Roşia Montană. Foto: Paul Adam, Facebook, Save Roşia Montană

Ample proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană au loc duminică în mai multe oraşe din ţară. La Cluj-Napoca au ieşit în stradă peste 1000 de oameni, în Bucureşti câteva mii de persoane au blocat circulaţia în Piaţa Universităţii, în timp ce la Alba-Iulia au ieşit în stradă 150 de persoane. Proteste au avut loc şi la Iaşi, Piteşti, Oradea. ŞTIRE în curs de actualizare.

UPDATE: Despre protestele de la Cluj-Napoca şi Bucureşti faţă de proiectul Roşia Montană veţi putea asculta reportaje în Matinalul RFI şi în cadrul emisiunii RFI360. La ora 16:40 va fi difuzat reportajul cu protestul de la Bucureşti.

UPDATE 22:30: Peste o mie de manifestanţi protestează în continuare la Universitate faţă de proiectul de la Roşia Montană, o parte dintre ei aşezându-se pe carosabil şi blocând traficul auto pe sensul de mers dinspre Piaţa Romană, în timp ce pe celălalt sens se circulă.

UPDATE: 21: 40: Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii, din Iaşi, faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, majoritatea celor prezenţi la acţiunea de protest fiind tineri.

Mircea Kivu, Stelian Tănase şi Magor Csibi, intervievaţi de Valentin Panduru la protestul din Bucureşti

AscultăDownload

Manifestanţii s-au adunat în jurul orei 17.00 în Piaţa Unirii din Iaşi, numărul protestatarilor crescând pe parcurs, de la câteva zeci la început, la aproximativ 250, după o oră de la începerea acţiunii.

UPDATE: 21: 32: Mii de manifestanţi care au protestat duminică seară la Guvern faţă de proiectul de la Roşia Montană au pornit către Universitate, locul în care s-au adunat iniţial.

UPDATE:20: 30: Protestatarii din Bucureşti au ajuns în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului.

UPDATE 19.50: În Bucureşti, protestatarii au pornit în marş de la Piaţa Universităţii spre Piaţa Romană. Circulaţia în zomă este blocată.

În Capitală, mii de persoane protestează în Piaţa Universităţii faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, promovat de Guvern într-un proiect de lege aprobat în această săptămână.

Manifestanţii s-au adunat în jurul orei 17.00, la fântâna din Piaţa "21 Decembrie 1989" de lângă Universitate. Ei arborează pancarte cu mesaje împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, flutură steaguri ale României şi scandează.

În jurul orei 19 protestatarii au ocupat strada, forţele de ordine neintervenind.

Protest la Cluj-Napoca. (Foto: Andrei Mureşan, Facebook, Save Roşia Montană)

Peste o mie de persoane la Cluj-Napoca

Peste o mie de persoane protestau, duminică după-amiază, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană declarând începutul revoluţiei, la manifestare fiind prezent şi fostul consilier prezidenţial Péter Eckstein-Kovács.

În Piaţa Unirii protestatarii poartă pancarte pe care scrie se poate citi: "Revoluţia începe la Roşia Montană", "Băse, lingoule", "Avem cu toţii o rană, Roşia Montană", "Vrem cultură, nu cianură", "Nu corporaţia face legislaţia", potrivit agenţiei Mediafax.

La Alba-Iulia, protestatarii au purtat măşti chirurgicale.

Oamenii au ieşit în stradă după ce proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului, urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Şi românii din diasporă au ieşit în stradă, la Londra şi Budapesta, protestînd faţă de proiectul de la Roşia Montană.

Foto: Flavia Hriscan.