Caniculă și disconfort termic în 24 de judeţe și București

ANM a emis o nouă atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă duminică şi luni.

Meteorologii avertizează că au emis și un Cod galben de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe, unele afectate total, iar altele parţial, atenţionarea fiind valabilă până luni dimineaţa.

Vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti, duminică, luni şi marţi, caniculară în timpul după-amiezelor, cu temperaturi de până la 36 de grade Celsius. De luni noapte, vor fi și perioade cu ploi torențiele și vijelii, spun meteorologii.

Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii

Potrivit meteorologilor, în perioada 18 iulie, ora 15:00 - 19 iulie, ora 6:00, în zona Carpaţilor Orientali, nordul Moldovei, apoi şi în Banat şi local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi, pe alocuri, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 45 litri/mp.

Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita, conform Agerpres.