Lupta pescarilor sud-coreeni cu morile de vânt ale lumii moderne

Coreea de Sud intenționează să investească masiv în energia eoliană pentru a elimina dependența de cărbune. Însă planurile guvernamentale întâmpină o rezistență acerbă din partea  pescarilor, convinși că parcurile eoliene offshore le vor afecta activitatea.

Președintele Moon Jae-in a supervizat personal, în februarie a.c., semnarea unui contract gigant, în valoare de 48.000 de miliarde de woni ( 36 de miliarde de euro), pentru construirea în regiunea insulară Sinan (sud-vestul țării) a ceea ce a fost prezentat drept cel mai mare parc eolian offshore din lume, cu o capacitate maximă de 8,2 gigawați.

Pe lângă obiectivul neutralizării carbonului, președintele de centru-stânga dorește să elimine treptat energia nucleară, iar acest proiect ar trebui să contribuie la propulsarea țării în  topul primilor 5 producători de energie eoliană din lume.

Problema este că această inițiativă se confruntă încă din 2017 cu ostilitatea pescarilor locali.

„Toți cei care îți câștigă existența din munca pe mare se opun”, explică Jang Geun-bae, unul dintre liderii protestului împotriva turbinelor eoliene. „Aceste parcuri vor duce la reducerea considerabilă a zonei în care se poate pescui”.

După trei ani de negocieri, cele două părți nu au reușit încă să cadă de acord asupra cuantumului compensației.

„Dar acesta este un proiect guvernamental, deci a trebuit să acceptăm programul împotriva voinței noastre”, a spus domnul Jang.

Până la sfârșitul deceniului, Coreea de Sud speră să realizeze o producție de energie eoliană offshore de 12 gigawați.

Poziție geografică favorabilă

Aproape în toate zonele țării această inițiativă se confruntă cu opoziția locală. Șantierele a peste 30 de proiecte validate de guvern nu au fost deschise încă din cauza acestei rezistențe, potrivit Ministerului Energiei.

În 2019, un raport al experților și oficialilor britanici menționa problematica „acceptării locale” drept o „barieră cheie” care ar putea împiedica Coreea de Sud să își atingă obiectivele.

Acest studiu citează „obiectivele locuitorilor și, poate chiar mai mult de atât, pe cele ale pescarilor care constituie un grup de influență puternic în Coreea de Sud”.

Cu una din cele mai puternice economii din lume, Coreea de Sud duce lipsă de resurse energetice, iar producția de electricitate depinde în măsură de 40% de cărbunele importat. În 2020, doar 6% din electricitate provenea din resurse regenerabile, potrivit Agenției Internaționale de Energie.

Acest aspect face ca obiectivul președintelui Moon de neutralizare a carbonului până în 2050 să fie deosebit de ambițios. Cu atât mai mult cu cât șeful statului dorește să renunțe și la energia nucleară în același timp.

Coreea de Sud a ajuns foarte târziu în domeniul energiilor regenerabile și rămâne cu mult în urmă față de Marea Britanie, China și Germania, liderii acestui sector.

Poziția geografică peninsulară și lungimea litoralului sunt totuși avantaje importante, iar multe companii sud-coreene au o anumită expertiză în domeniul construcțiilor offshore și al turbinelor eoliene.

Obiectivul acestei țări de a ajunge în topul primilor 5 producători de energie eoliană din lume este cu siguranță „ambițios, dar realist”, potrivit lui Norm Waite de la Institutul pentru Economia Energetică și Analiza Financiară.

Capacitatea eoliană actuală a țării este de numai 100 de megawați, observă el, dar „avem elementele fundamentale necesare pentru a deveni un actor major în domeniul energiei eoliene offshore”.

„Un nou fel de recif”

În prezent, cel mai mare parc eolian offshore din Coreea de Sud are o capacitate de 60 de megawați și se află la Gochang, la nord de Sinan.

Construite la 10 km de coastă, cele 20 de turbine se ridică la 200 de metri deasupra apei, paletele lor învârtindu-se silențios în briza mării. Ansamblul turbinelor produce suficientă energie electrică pentru 50.000 de locuințe, potrivit operatorului lor Korea Offshore Wind Power.

„Vântul poate genera enorm de multă energie într-un spațiu limitat, ceea ce reprezintă un avantaj față de energia solară și celelalte surse de energie regenerabilă”, remarcă Yang In-sun, unul dintre reprezentanții grupului.

Complexul din Gochang a fost o prioritate guvernamentală, dar a durat aproape un deceniu până când a început să producă energie, abia în 2020, deschiderea șantierului fiind întârziată timp de patru ani din cauza opoziției locale.

„Cine poate fi de acord cu instalarea turbinelor aici, unde noi pescuim în fiecare zi?”, se întreabă Lee Sung-tae, unul dintre liderii protestului.

Complexul nu ocupă decât opt kilometri pătrați, dar domnul Lee susține că acesta  reduce recolta de pește și complică rutele pe care trebuie să circule ambarcațiunile de pescuit.

Cu toate acestea, cercetătorii susțin că zgomotul și noroiul transportat în timpul lucrărilor de șantier sunt temporare și că, odată în funcțiune, turbinele eoliene nu au niciun impact asupra populațiilor de pește.

„Nicio dovadă științifică nu susține ideea că zgomotul turbinelor ar avea un impact asupra vieții marine”, afirmă Kim Bum-suk, profesor la Universitatea Națională Jeju. „Pe termen mediu și lung, turbinele instalate direct în mare ar putea constituii, dimpotrivă, noi recife, e adevărat, artificiale, dar care pot atrage fauna marină”.

 

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul AFP preluat de France 24

Editor: Șerban Georgescu