Lebede moarte de gripă aviară găsite pe o plajă din Constanța

lebada moarta_3.jpg

Image source: 
Le Télégramme.fr

Gripa aviară a fost confirmată în cazul a două din 13 lebede găsite moarte în Dana 30 a Portului Constanţa, iar Direcţia Sanitar-Veterinară a dispus mai multe măsuri în zonă.

Conform comunicatului oficial al DSVSA, lebedele au fost descoperite în zona Şantierului Naval din Constanţa:

"Urmare a confirmării, în 11.01.2021, a două cazuri de influenţă aviară (gripa aviară) de tipul H5 la 13 lebede de iarnă prelevate din Şantierul Naval Constanţa, Dana 30 a Portului Constanţa din localitatea Constanţa, judeţul Constanţa, au fost notificate toate structurile implicate şi se vor aplica măsurile impuse prin Manualul Procedural.

Aceiași sursă spune că, printre măsurile aplicate în zona din apropierea locului găsirii lebedelor infectate sunt: recensământul şi identificarea tuturor exploataţiilor ce deţin păsări domestice şi sălbatice; prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, şi păsările de curte şi alte păsări, în special raţele şi gâştele; în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgenţă medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA Constanţa; interzicerea circulaţiei sau a transportului a păsărilor, ouălelor, cărnii şi cadavrelor păsărilor.

Încă o măsură este "intensificarea supravegherii oficiale a populaţiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă, şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave, dacă este necesar cu cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor, şi raportarea descoperirilor de păsări moarte autorităţilor competente, precum şi îndepărtarea, la cât mai mare distanţă, a carcaselor de păsări moarte, de către un personal instruit în prealabil în legătură cu măsurile de autoprotecţie împotriva infectării cu virus şi de prevenire a răspândirii virusului la animalele susceptibile".

Sefa Gărzii de Mediu Constanţa, Steluţa Popescu, anunță că în urma verificărilor efectuate în Dana 30 a Portului Constanţa, "nu au fost identificate urme de produs petrolier pe luciul apei şi nici mirosuri specifice de substanţe chimice", în vederea stabilirii calităţii apei de mare fiind prelevate probe de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.