Kievul a avut cea mai caldă toamnă din ultimii 140 de ani

video_incendiu_urias_langa_kiev_pompieri_dati_disparuti.jpg

Imagini de la incendiul izbucnit în apropiere de Kiev (Foto: Reuters/Valentyn Ogirenko)
Imagini de la incendiul izbucnit în apropiere de Kiev (Foto: Reuters/Valentyn Ogirenko)

În capitala Ucrainei, această toamnă a fost cea mai caldă din ultimii aproape 140 de ani, înregistrând o temperatură medie cu 3,6 grade Celsius peste medie, a anunţat, miercuri, Observatorul geofizic național, citat de AFP.

Observatorul precizează pe site-ul oficial că, la Kiev, "temperatura medie din această toamnă a atins 11,6 grade Celsius, cu 3,6 grade Celsius mai mult decât norma climatică. Toamna anului 2020 a fost astfel cea mai caldă de după cea din 1881", cu şase recorduri de temperatură înregistrate, mai adaugă instituţia citată.

La 1 septembrie s-a înregistrat cea mai caldă zi nu doar a toamnei, ci şi a anului 2020, temperatura maximă atingând valoarea de 34,7 grade Celsius pe parcursul zilei.

Amintim, Ucraina a fost afectată anul acesta de mai multe valuri de căldură, care au favorizat apariţia unor incendii forestiere în diverse regiuni.

Conform modelelor ştiinţifice de previziuni meteorologice, schimbările climatice vor duce la perioade de caniculă, furtuni şi incendii naturale din ce în ce mai dese.