ONG de mediu: Măcel în parcul Herăstrău

ong_mediu_macel_parc_herastrau.jpg

Copaci tăiați în parcul Herăstrău (Sursa foto: Facebook/Eco-Civica)
Copaci tăiați în parcul Herăstrău (Sursa foto: Facebook/Eco-Civica)

Fundaţia Eco-Civica a prezentat pe Facebook imagini din Parcul Herăstrău, unde mai mulți arbori au fost tăiaţi de la rădăcină. Organizația de mediu precizează că imaginile au fost surprinse de Grupul Civic Aviatorilor, în data de 4 februarie.

Potrivit Eco-Civica, în Parcul Herăstrău a fost solicitată tăierea a aproximativ 300 de arbori şi ”toaletarea” altor 350. ”Un adevărat măcel”, spun membrii fundaţiei.

Muncitorii din parc care au început să taie arborii sunt de la ADP Sector 1.

 

Copaci tăiați în Herăstrău (Sursa foto: Facebook/Eco-Civica)
Copaci tăiați în Herăstrău (Sursa foto: Facebook/Eco-Civica)

 

Fundaţia solicită intervenţia imediată a Direcţiei de Mediu a Primăriei Capitalei, pentru a se verifica viabilitatea arborilor.

”Fiind parc monument istoric, va trebui şi Ministerul Culturii să-şi dea avizul. Sperăm să oprim tăierile după ureche”, mai spun reprezentanții ONG-ului de mediu.