Scandal în justiție. Judecătorul Cristi Danileț la RFI: E halucinant, CSM ne pune căluș

Scandal justitie Cristi Danilet halucinant CSM calus magistrati.jpg

Judecătorul Cristi Danileț, critic la adresa CSM (Sursa foto: Facebook/Cristi Danileț)
Judecătorul Cristi Danileț, critic la adresa CSM (Sursa foto: Facebook/Cristi Danileț)

Scandal în justiție, după ce mai mulți magistrați au intrat în ultima vreme în vizorul Inspecției Judiciare. Ei sunt cercetați disciplinar pentru că ar fi exprimat opinii politice pe un forum intern.

Printre cei anchetați de Inspecția Judiciară se află judecători care au criticat în ultimii ani modificările aduse de PSD legilor justiției, precum Cristi Danileț, Anca Codreanu și Dragoș Călin.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, le-a luat apărarea și a denunțat ”presiunile asupra magistraților” și ”intimidările menite să-i descurajeze în a se mai exprima liber în privința problemelor sistemului judiciar”.

Situația este incredibilă, iar CSM și Inspecția Judiciară încearcă să le pună căluș magistraților reformiști, spune la RFI judecătorul Cristi Danileț: ”Împotriva unor magistrați reformiști de ani de zile se duc niște acte de răzbunare din partea Inspecției Judiciare și din partea CSM-ului. Avem două aripi clar în opoziție în cadrul justiției. Pe de o parte, sunt magistrații reformiști, care vor independența justiției, vor alinierea ei la standarde europene, vor răspunderea magistraților. Pe de altă parte, avem magistrații conservatori, care au fost de acord cu modificările din 2018 ale legilor justiției, cu înființarea Secției Speciale, cu demiterea doamnei Kovesi. Aceste două tabere sunt într-un război care durează de vreo doi-trei ani de zile și în aceste zile vedem cum o aripă care este ”la putere” se răzbună împotriva celeilalte. Practic, toți magistrații care au fost liderii protestelor din urmă cu doi-trei ani de zile, toți au fost puși sub urmărire, cercetați și sancționați de către Inspecția Judiciară”.

 

”Este pur și simplu halucinant ce se întâmplă”

 

Magistratul spune că situația este halucinantă: ”Am criticat politicile guvernamentale și legile neeuropene ale justiției încă din anul 2004, de pe vremea lui Stănoiu. Nu am fost urmărit disciplinar pe vremea lui Stănoiu, în care practic un singur partid în România conducea și magistrații erau timorați și am ajuns să fiu urmărit în momentul de față, când teoretic, justiția ar trebui să fie independentă și magistrații liberi. Este pur și simplu halucinant ce se întâmplă”.

Cristi Danileț comentează reacția ministrului Justiției la scandalul din sistemul judiciar: ”Este un paradox ca ministrul Justiției să te apere, în timp ce CSM-ul să te cerceteze și să te sancționeze. Deci practic s-au inversat rolurile în sistem. Pentru acest mesaj, pentru Stelian Ion îmi dau jos pălăria, să știți. Este incredibil să vină ministrul să te apere, în timp ce CSM-ul te hărțuiește. Este regretabil că CSM-ul și Inspecția Judiciară au deraiat de la rolul lor. Ei nu știu să facă protecția magistraților, nu știu să lucreze pentru eficientizarea justiției, ei pur și simplu pun căluș în gură unor magistrați care au avut curajul în cursul anilor să vorbească. Deci nu mă cercetează dacă dau soluții proaste, dacă nu vin la serviciu, dacă vin băut, dacă întârzii în soluționarea unor dosare, mă cercetează că critic legile justiției. Este incredibil”.