Liviu Dragnea, adus la DNA în legătură cu vizita făcută în SUA în 2017

dragnea_trump_fb.jpg

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, și fostul premier Sorin Grindeanu au participat în ianuarie 2017 la o cină cu Donald Trump, la vremea aceea președinte ales al SUA.
Image source: 
Liviu Dragnea - Facebook

Procurorii DNA cercetează modul în care fostul lider PSD s-a deplasat în SUA în 2017, când a apărut în poza cu Donald Trump, la cerominia de inaugurare a președintelui american.

 

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost dus, joi, la sediul DNA Bucureşti, în legătură cu vizita pe care a făcut-o în 2017 în Statele Unite ale Americii. El a fost adus cu o dubă, fiind transportat de la penitenciar, transmite News.ro.

PSD ar fi achitat 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a facilita întâlniri ale liderului social-democrat Liviu Dragnea cu vicepreşedintele Mike Pence, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan, precum şi cu persoane influente din mediul politic, din presă şi din mediul academic, susţinea în noiembrie 2017 Legistorm.com, care prezenta documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

Din mailurile făcute publice de firma de lobby rezultă că discuţiile pe acest subiect au fost iniţiate de Gheorghe Dimitrescu, fost consul la Strasbourg şi la New York, care ulterior a fost consilier al vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache.

Dragnea afirma, în noiembrie 2017, că a verificat la partid şi nu există niciun contract cu o astfel de firmă, iar "PSD nu a plătit niciun leu".

Liviu Dragnea s-a aflat în SUA în ianuarie 2017, în contextul ceremoniilor de instalare a lui Donad Trump la Casa Albă. Atunci, liderul PSD a postat pe Facebook imagini în care părea că discută cu Trump cu ocazia a ceea ce a numit "o cină restrânsă", deşi imaginile arătau că numărul celor prezenţi la eveniment era destul de mare.