GRECO avertizează : pandemia poate veni și cu ”simptome” de corupție

greco.jpg

Image source: 
AFP

Grupul de state împotriva corupţiei, cunoscut mai bine drept GRECO din furtunoasele discuții privind reforma justiției, a avertizat într-un raport adresat celor 50 de state membre din cadrul Consiliului Europei că există riscuri crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de epidemia de COVID-19. Achizițiile publice făcute pe repede înainte pot cu alte cuvinte permite derapaje, spun experții în corupție, care mai vorbesc și de alte riscuri asociate pandemiei. 

"Apariţia epidemiei de COVID-19 creşte riscurile corupţiei" şi sectorul sănătăţii este expus îndeosebi "din cauza urgenţei necesităţilor imediate de echipamente medicale şi a simplificării regulilor referitoare la achiziţiile publice, a serviciilor medicale supraîncărcate şi a personalului medical surmenat", se alarmează GRECO, invitând la maximum de transparenţă. Practicile de corupţie pot afecta sectoarele public şi privat şi pot lua diferite forme: de la mită în serviciile conexe sectorului medical, la conflicte de interese şi lobby agresiv în cercetarea şi dezvoltarea unor noi produse și până la comercializarea produselor medicale contrafăcute.

În acest context, GRECO invită autorităţile centrale, dar şi pe cele regionale şi locale, la maximum de comunicare şi transparenţă în deciziile lor şi aminteşte că ele trebuie să poată fi supuse controlului, chiar dacă starea de urgență a permis în cazul multor state să renunțe la procedura europeană standard în materie de achiziții publice inbvocată fiind urgența dotării cu material sanitare și medicamente. GRECO mai spune că statele trebuie de asemenea să protejeze lansatorii de alertă în sectorul sănătăţii.

Preşedintele GRECO a insistat că transparenţa în sectorul public reprezintă unul din mijloacele cele mai importante de prevenire a corupţiei, oricare ar fi forma pe care o capătă aceasta. "Necesitatea unei informări regulate şi fiabile din partea instituţiilor publice este crucială în perioada stării de urgenţă. Aceasta priveşte propagarea şi riscurile pandemiei ca atare, dar şi măsuri de urgenţă luate pentru a-i răspunde. Nu trebuie să permitem COVID-19 să compromită valorile şi standardele noastre, inclusiv transparenţa şi responsabilitatea", a subliniat președintele GRECO. Astfel, " platformele de informaţii digitale, cum ar fi portalurile dedicate transparenţei, sunt instrumente preţioase pentru prevenirea corupţiei şi utile pentru protejarea statului de drept", a continuat el. Cu alte cuvinte, organizația invită statele membre să posteze toate datele legate de achizițiile publice și să răspundă la orice întrebări legate de acestea.  În context ar fi de amintit că un fost ministru al sănătății este urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție pentru că ar fi luat o posibilă mită de 120.000 de lei, pentru un contract de achiziție a unor echipamente și produse medicale de protecție tocmai în contextul crizei coronavirusului. Dacă se vor confirma acuzațiile, ar fi o dovadă că avertismentele experților în materie de corupție sunt perfect întemeiate. În fine, GRECO mai crede că nu doar sistemul de sănătate este acum expus la corupție. ”Conjugarea unei situaţii de urgenţă cu o concentare a puterii, cu derogări în materie de drepturi şi libertăţi şi cu injectarea unor sume considerabile în economie pentru a atenua criza constituie un cocktail de risc pentru corupţie”, a atras atenţia preşedintele GRECO.

Reunind în prezent cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, Belarus, Kazahstan şi SUA, GRECO a fost creat în 1999 pentru a ameliora capacitatea membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei.