Danileț: Prevederea privind pensionarea anticipată a magistraților nu trebuie să intre în vigoare

Judecator Cristi Danilet pensionare anticipata magistrati.jpg

Judecătorul Cristi Danileț critică proiectul PSD privind pensionarea anticipată a magistraților (Sursa foto: Facebook/Cristi Danileț)
Judecătorul Cristi Danileț critică proiectul PSD privind pensionarea anticipată a magistraților (Sursa foto: Facebook/Cristi Danileț)

PNL propune amânarea legii care permite pensionarea anticipată a magistraților. Liberalii au depus în Camera Deputaților un proiect prin care măsura adoptată de actuala Putere este împinsă cu un an, până în ianuarie 2021.

Proiectul de amânare a legii care permite pensionarea anticipată a magistraților este binevenit, dar nu va rezolva problema de fond, spune la RFI judecătorul Cristi Danileț: ”E nevoie de așa ceva, însă este doar o amânare a problemei de personal, pe care o are justiția română”.

Magistratul consideră că ”o astfel de prevedere cu privire la pensionarea anticipată a magistraților nu are nici un corespondent în realitate, pentru că ar genera o eliberare a unui număr mare de magistrați din funcție și imposibilitatea angajării unor noi magistrați, într-un timp relativ scurt. Deci această prevedere nu trebuie să intre în vigoare, dar chiar dacă se va amâna doar un an de zile, peste un an vom avea din nou aceeași problemă. În opinia mea, dispoziția trebuie să dispară cu totul, trebuie eliminată cu totul din legislație”.

Cristi Danileț, despre proiectul PNL de amânare a pensionării anticipate a magistraților