Kovesi, suspectă într-un nou dosar. “Sunt niște fabulații. Toată această campanie are legătură cu candidatura mea”

kovesi1.jpg

Image source: 
Facebook

Laura Codruţa Kovesi este suspectă într-un al doilea dosar. Acest fapt i-a fost adus la cunoștință astăzi, în timpul celor patru ore de audieri la Secţia specială de anchetare a magistraţilor,. Kovesi a fost chemată într-un alt dosar, deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiţă. Laura Codruța Kovesi acuză faptul că nu a fost citată în mod legal şi că nu a avut acces la niciun document din noul dosar. Fosta șefă a DNA a negat orice acuzație care i se adduce și spune că va dovedi că este nevinovată, reiterând că aceste șicane din partea secției speciale pentru magistrați au legătură cu candidatura sa la șefia Parchetului European.

Laura Codruța Kovesi spune că i s-au încălcat drepturile și nu s-au respectat procedurile. Aceasta a declarat, la ieşirea de la audieri, că în primul dosar a cerut să aibă acces la documente, iar procurorul i-a fixat perioada 8-14 martie, astfel că astăzi nu putea să facă nicio declaraţie. În primul dosar, deschis ca urmare a plângerii făcute de Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

„Astăzi am fost în imposibilitatea de a da o declaraţie, pentru că nu am avut acces la acuzaţii. În timp ce se derula această activitate, am fost anunţată că trebuie să rămân în birou. Am făcut şi alte cereri, toate au fost respinse, de aceea a durat aşa de mult. Am întrebat dacă pot să plec? Au intrat 9 sau 10 avocaţi în birou şi mi-au spus că sunt învinuită în alt dosar, moment în care am spus că nu am fost citată legal decât într-un alt dosar, nu am avut posibilitatea să îmi angajez un avocat, avocatul care a fost prezent cu mine astăzi a fost angajat pentru alt dosar. Nu ştiu care e urgenţa de nu pot să fiu chemată în altă zi. A spus că nu o interesează, pentru că ea poate să mă citeze când doreşte. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire pe care nu pot să v-o descriu în acest moment, pentru că mi-a fost citită o singură dată - că aş fi coordonat un grup organizat în DNA cu procurori care au făcut nişte trimiteri în judecată. Din nou dreptul la apărare şi procesul-verbal au fost întocmite că încălcarea tuturor drepturilor. Nu ştiu dacă este o acuzaţie oficială, pentru că mi-a fost înmânat un proces-verbal care nu este semnat de procuror”, a declarat Kovesi.

„Cred că intenționat am fost chemată în această zi. Cred că intenționat astăzi am fost împiedicată să dau declarații și să lămuresc lucrurile. Cred că, de asemenea, intenționat am fost chemată într-un dosar și m-am trezit acolo - fără a fi citată în mod procedural și corect - că sunt audiată într-un al doilea dosar. Imaginați-vă că am stat într-un birou și se plimbau polițiști, veneau și mi-aduceau documente: Luați la cunoștință că v-am respins plângerea în celelalt dosar! în timp ce mie mi se citea o altă acuzație într-un alt dosar...”, a mai spus Laura Codruța Kovesi . 

Fosta șefă a DNA a mai precizat că nu a avut o relație de prietenie cu Sebastian Ghiță, iar legat de fotografiile despre care s-a spus în mod repetat, "acestea au fost doar de la evenimente instituționale". Laura Codruța Kovesi a reiterat ideea că nu i-a solicitat bani lui Sebastian Ghiţă pentru procedurile de extrădare şi a reafirmat că nu a avut întâlniri cu acesta decât în context instituţional. 

Ea a refuzat să comenteze scrisoarea publicată de ministrul Tudorel Toader în care acesta a explicat motivele pentru care nu ar trebui să ocupe postul de procuror-şef european, dar a salutat demersul DNA de a face rectificările necesare. 

Laura Codruța Kovesi, declarații după audierile de la Secția de investigare a magistraților
395

Facebook comments