Gral (r) Constantin Degeratu: Ceea ce decide NATO acum este doar vârful aisbergului

Generalul (r) Constantin Degeratu, fost șef al Marelui Stat Major, declară pentru RFI că deciziile luate la summitul NATO de la Varșovia reprezintă doar înseputul unui proces de consolidare a răspunsului NATO la provocările de pe flancul răsăritean.

”Deciziile care vor fi luate la summitul NATO se înscriu într-un efort de ansamblu pe care Aliana Atlantică l-a făcut în ultimii doi ani pentru asigurarea membrilor din flancul estic din punctul de vedere al securității.  Sunt măsuri importante, dictate de politica tot mai agresivă și imprevizibilă a Rusiei. Din punct de vedere cantitativ, desfășurările militare nu se compară cu ceea ce Rusia desfășoară la frontierele sale cu NATO. Dar ceea ce face acum Alianța Nord-Atlantică reprezintă doar vârful aisbergului. Alianța a pornit la drum și aceasta înseamnă o creștere a capacității de apărare și descurajare.

Este adevărat că s-a intrat în clasica dilemă de securitate, din care însă există ieșiri, istoria a demonstrat-o. Însă Rusia este cea care a dorit intrarea pe această spirală, pentru a-și atinge anumite interese politice. Rusia a calculat că poate trece la anumite acțiuni, cum ar fi cele din estul Ucrainei și Crimeea, fără a primi o ripostă din partea NATO și, într-un fel, a calculat bine. NATO a pornit greu, pentru că nu era pregătită să intre într-o asemenea cursă. Dar acum a pornit. Cu siguranță, vom asista la o creștere a angajamentelor de ambele părți , pe această spirală de securitate. Dar lecțiile istoriei ne arată că acest tip de curse sunt și trebuie să fie câștigate de către NATO. Aceasta, deoarece potențialul NATO este diferit și valorile care stau la baza Alianței Atlantice sunt diferite. NATO se bazează pe valorile permanente ale umanității. Ce se întâmplă în Rusia este un aventurism practicat de un lider care probabil nu mai are altă ieșire”.